După ce a trecut prin şcoala internat, a decis să fie părinte pentru copiii singuri

După ce a trecut prin şcoala internat, a decis să fie părinte pentru copiii singuri

Dragostea și compasiunea Elenei Diaconu față de copiii străini a început cu mulți ani în urmă, pe vremea când ea însăși era un copil...

A învățat la școala internat din Ungheni și se număra printre fericiții elevi care în fiecare zi de vineri și în vacanțe, mergea acasă la părinți. “La internat rămâneau doar cei care nu aveau o familie și o casă. Este și cazul unei fetițe al cărui nume nu îl voi da aici, dar care era cu mult mai mică decât mine și care rămânea în internat anul împrejur. Sentimentul de jale și neputință de a o ajuta m-a făcut să-mi promit mie însămi că în viitor voi face ceva pentru acești copii, astfel ca și ei să simtă că au mamă și tată”.

Anii au trecut, dar promisiunea nu a fost uitată, ci realizată după ce asistentul social comunitar din sat a informat-o despre existenţa acestui serviciu. După o discuţie cu familia, au fost luaţi în plasament primii doi băieţi.

“Deja al treilea în casa noastră vin doar băieţi. Probabil de aceea că și cei biologici tot băieți sunt. Mi-ar plăcea să cresc și o fetiţă, dar nici cu băieţii nu o duc rău. Atunci când au venit în familie nu aveau un comportament prea bun. Dar prin propriile exemple și fapte concrete, am reuşit să le schimbăm modul de gândire și de educație. Rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate. Chiar şi profesorii de la şcoală vin cu cuvinte de laudă în adresa lor”, spune femeia.

Îi învaţă să fie buni, corecţi şi sinceri, în primul rând cu ei înşişi și să păstreze legătura cu rudele lor. De aceea, îi roagă să nu o numească mamă, nu pentru că nu i-ar plăcea, ci pentru a-i scuti de o suferinţă în plus, atunci când într-o zi pentru aceşti copii se va găsi o familie, care să vrea să-i ia definitiv. Ea, însă, atunci când le rosteşe numele, nu se poate abţine să nu adaoge şi calificativul „al meu”. Spune că “… pentru a ajunge la inima unui copil trebuie să-l tratezi ca şi cum ar fi al tău”.

În familia Diaconu, fiecare membru are activităţile de care este responsabil. Se pare că acest spirit de apartenenţă, începe a prinde rădăcini… la propriu. Unul din băieţii luaţi în plasament a plantat, într-o zi, un nuc la poartă, de care are mare grijă. Dincolo de semnificaţia afectivă, care va rămâne întotdeauna ca o mărturie şi un simbol pentru copii, dar şi pentru familia Diaconu, băieţii deja au început a se gândi la posibilitatea unei afaceri, care peste un timp le-ar putea aduce o sursă de venit. “Fiecare copil care a trecut pragul acestei case a lăsat în inima mea momente frumoase pe care le-am trăit împreună. Sunt pasionată de fotografie, astfel că la plecarea lor din plasament, le dăruiesc câte un disc plin cu amintiri”.

Elena Diaconu este sigură că acest tip de serviciu oferă copiilor aflaţi în situaţie de risc, măcar temporar, o oază de linişte, căldură sufletească, afecţiune şi dragoste din partea celor care au ales să se angajeze în presterea acestui serviciu. Exemplul acestei femei a fost urmat şi de una din rude, care a devenit de curând asistent parental profesionist şi are deja un copil în plasament.

 

Articol realizat în colaborare cu organizaţia “Parteneriate pentru fiecare”

Parteneriate pentru fiecare copil implementează proiectul “Familie puternică pentru fiecare copil” cu susţinerea financiară a Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID), care va dura pînă în iunie 2017 şi are scopul de a îmbunătăţi siguranţa, bunăstarea şi dezvoltarea copiilor în situaţie de risc şi a celor lipsiţi de îngrijire familială adecvată în Republica Moldova.

Adaugă comentariu