Soluții ca să-ți revii mai rapid după naștere

Soluții ca să-ți revii mai rapid după naștere

Fie că este vorba de nașterea naturală sau de cezariană, perioada de recuperare este diferită pentru fiecare mamă în parte. În toată această perioadă, alimentația echilibrată și mișcarea te vor ajuta să te refaci mai ușor. Îți oferim câteva sfaturi care s-ar putea să te ajute să te refaci mai repede după naștere.

1. Adoptă o alimentație echilibrată

Chiar dacă trebuie să alăptezi nu înseamnă că trebuie să mănânci cu mult mai mult. Dieta bogată în fructe și legume proaspete, dar și în surse de proteine sănătoase (ouă, brânză de vaci, carne de vită, de curcan, somon) te ajută nu numai să asimilezi vitaminele și mineralele de care ai nevoie, ci și să-ți restabilești mai rapid echilibrul normal.

În timpul alăptării ai nevoie de circa 2.500 de calorii pe zi, împărţite pe parcursul a cinci mese: trei principale şi două gustări. Evită să mănânci cu trei ore înainte de culcare şi renunță pe cât posibil la dulciuri şi produsele de patiserie. La fel de importantă este hidratarea, mai ales că pe timpul alăptării trebuie să-ţi suplimentezi consumul de apă cu un litru, adică vei bea circa trei litri de apă pe zi.

2. Încearcă să te odihnești cât poți de mult

Alăptatul bebelușului la ore fixe, episoadele de colici ale copilului și grija pentru cel mic sunt doar câțiva dintre factorii care te țin mai mult timp trează. Pentru a face față mai ușor acestei perioade este important să profiți de fiecare clipă în care poți să te odihnești. Principala regulă de care să ții cont este să dormi atunci când doarme și puiul tău. Așa vei putea să te refaci și să-ți menții echilibrul emoțional în toată această perioadă.

3. Mișcarea grăbește refacerea

Indiferent că este vorba de naștere naturală sau prin cezariană, mișcarea te ajută să te recuperezi mai rapid. Activitatea fizică, în măsura în care efortul nu este unul prea mare, aduce multe beneficii mamei: redă tonusul muscular, ameliorează simptomele depresiei postnatale, ajută la tonifierea musculaturii abdominale, previne durerile de spate și îmbunătățește circulația sangvină.

Dacă femeile care nasc pe cale naturală pot face sport chiar și la o lună după naștere (dacă medicul permite), după operația de cezariană ea este recomandată de abia după patru luni.

 

Informații: clickpentrufemei.ro

Foto simbol: lechenienevroza.ru

Adaugă comentariu