Familia Ochsner: o copilărie între Moldova şi Elveţia

Familia Ochsner: o copilărie între Moldova şi Elveţia

Protagoniştii acestui articol sunt Alina, Adrian şi Angelina Ochsner. Locuiesc în cantonul Schaffhausen, Elveţia, aceasta fiind ţara de baştină a tatălui lor. Dar se consideră pe jumătate moldoveni, pentru că aici s-a născut mama lor. Aşa că vin în fiecare an în Moldova, cunosc la perfecţie limba şi sunt la curent cu tot ce se petrece în ţară.

I-am cunoscut la doar câteva zile de când au revenit în ţară şi încă se mai aflau în extazul revederii locurilor dragi. Ne-am întâlnit într-un parc din capitală. Alina, Adrian şi Angelina au venit însoţiţi de mama Nadejda. Au fost deschişi cu noi şi ne-au povestit despre sine, despre viaţa lor din Elveţia, despre diferenţa dintre “aici ”şi “acolo”…

ALINA

Este prototipul “surorii mai mari” – liniştită, responsabilă, sufletistă.  Până şi rochia îi dădea o alură de adolescentă cuminte. Zâmbeşte. „Vă place rochia mea. Şi mie, deşi sinceră să fiu, nu-mi prea plac rochiile. Le îmbrac doar atunci când vin în Moldova.  În Elveţia, noi fetele, nu purtăm rochiţe şi sandale, ca aici. Ne simţim mai comod în blugi, maiouri şi ghetuţe. Aici este altfel…”

Nu doar street style-ul elveţian e altfel decât al nostru. De la principii, până la sistemul de educaţie, totul e diferit. „La noi, în cantonul Schaffhausen, nu este primit să îţi aduci copilul cu maşina la şcoală, chiar dacă toţi au mijloace de transport. La fel stă treaba şi cu gadget-urile. Eu, de exemplu, am un telefon marca Sony, care nu e nici pe departe un răcnet al modei”.

Că veni vorba de şcoală, Alina se declară fericită de faptul că are oportunitatea de a studia anume în Elveţia. În baza propriilor exemple, încearcă să ne explice diferenţa dintre sistemul de educaţie de “aici” şi cel de “acasă”. “În Elveţia, copiii merg în ciclul primar până în clasa a şasea, iar lecţiile durează de la orele 8:00 până la orele 12.00. Nu avem un program dificil şi nu stăm niciodată până noaptea ca să ne facem lecţiile. Totuşi, de reuşitele pe care le obţii la sfârşitul ciclului primar depinde soarta fiecărui elev mai departe. Pentru că, fie urmezi o şcoală simplă, fie una Second Level, care îţi permite ulterior să faci studii superioare şi să obţii un loc de muncă bine plătit. Îmi place Elveţia pentru că acolo programul de studiu este foarte diversificat. Deseori facem diferite tabere de o zi şi excursii cu colegii de şcoală. De exemplu, avem zile când în loc să mergem la şcoală, luăm de acasă cărţile noastre preferate şi le citim în tabără până noaptea târziu. Iarna mergem la ski sau facem excursii prin Elveţia, mergând pe jos kilometri întregi”.

De Moldova o leagă o dragoste aparte, pe care i-a infiltrat-o mama şi bunica odată cu poveştile despre Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi. De aceea, revine cu mult drag în satul de baştină a mamei – Suruceni, în fiecare vară în luna iulie. „Îmi place totul aici – oamenii, clima, tradiţiile. Am o prietenă de suflet, Alexandra, căreia îi duc dorul întregul an, cu care comunic prin intermediul reţelelor de socializare şi cu care nu mă satur să stau de vorbă cât timp stau aici. Îmi plac Mănăstirile Condriţa şi Suruceni şi măicuţele de acolo, acestea două fiind lăcaşurile unde petrec foarte mult timp. Îmi plac ogrăzile oamenilor de la sate. La noi în Elveţia, nu sunt garduri şi porţi, de aceea, pentru mine, orice ogradă ascunde o poveste aparte. Îmi plac nunţile şi cumetriile moldovenilor. Aici oamenii se îmbracă frumos şi au mereu masa plină de bucate, dansează şi se veselesc. Aşa ceva nu vezi în Elveţia, unde nunta nu e altceva decât o masă dulce. Îmi place portul popular moldovenesc. Chiar zilele trecute i-am sugerat şi mamei că mi-aş dori o ie”.  

Dacă ar fi să facă o comparaţie între Moldova şi Elveţia, spune că cea de-a doua este frumoasă pentru că acolo totul este frumos, iar de asta au grijă oamenii. “În Elveţia nu vei găsi mizerie pe străzi sau în parcuri. Oamenii ţin la curăţenie, pentru că, cuvântul curăţenie este sinonim cu sănătatea. La noi nu se strigă, nu se dă muzica la maximum, nu se face gălăgie. Uneori, mi se pare că în afară de familia noastră nu mai locuieşte nimeni în tot cantonul.” 

În afara ofelor de studii, Alina face canto. Inspirată de concursurile de talente din întreaga lume, ea a decis că poate şi vrea să ajungă pe scena mare. Are şi un exemplu care o inspiră. “Când eram mică, mulţi îmi spuneau că nu doar semăn, ci şi cânt ca Cleopatra Stratan. Şi eu, măgulită de laude, cântam despre Ghiţă, cât e ziulica de mare. Aveam ochelari şi basma roşie. Îmi lipsea doar auditoriul. În amintirea acelor vremuri, şi acum o ascult cu mare plăcere pe Cleopatra Stratan şi aievea mă văd pe mine.”

Combină orele de canto, cu un alt hobby al său – studierea limbilor străine, de sine stătător. “Mi-am descărcat pe telefonul mobil un program special, care mă ajută să studiez mai uşor limbile străine, precum şi să le perfecţionez pe cele deja învăţate. Acum studiez cu mult interes limba rusă, pentru ca atunci când vin în Moldova să nu am blocaje cu oamenii care nu cunosc româna. Îmi place să studiez şi să îi învăţ pe alţii. Când voi creşte mare, voi deveni profesoară.”  

ADRIAN

Ţinea victorios în mână un constructor LEGO, când ne-am întâlnit. Era răsplata pentru faptul că a mers de dimineaţă la stomatolog, iar acolo nu a scurs nici o lacrimă. “Aşa e el!”, mă asigură mama Nadejda. Curajos, dezinhibat şi foarte ambiţios. Ai casei îi spun “chipăruş” pentru că nu stă locului o secundă. Ca orice băiat, aţi spune voi, doar că Adrian ştie să îşi canalizeze energia astfel, încât să fie primul în toate – la studii, dar şi la ghiduşii.

E primul la studii şi asta o pot confirma notele de şase (echivalentul lui zece al nostru), pe care le-a obţinut la majoritatea materiilor şcolare. Are reuşite bune la toate obiectele, însă, orele de matematică i se dau cel mai uşor. “A învăţat a calcula mult mai devreme decât colegii lui de clasă, datorită Alinei”, îşi aminteşte mama. “Frecventa în fiecare seară şcoala surorii mai mari (râde). Adică, aveau o înţelegere. Adrian se juca cu ea de-a şcoala, cu condiţia ca Alina să se joacă cu el cu maşinuţele. Astfel, mai în glumă, mai în serios Adrian a învăţat a calcula, a citi şi a scrie.”

Modul său analitic de gândire, l-a transformat într-un împătimit al construcţiilor LEGO, în special al celor din categoria Technic. Nici nu ne-am îndoit de asta. Adrian a fost practic absent pe tot parcursul discuţiei. Construia cu multă migală un buldozer şi încerca să se descurce fără foaia de instrucţie. Sora mai mare ne-a dumirit: “Adrian are acasă zeci de seturi ale acestei jucării, unele dintre ele, destul de complicate pentru vârsta lui.” Poate să petreacă o zi întreagă construind şi chiar inventând forme noi, altele decât cele din foaia de instrucţie. A asamblat zeci de maşinuţe, tractoare, motociclete, camionete etc.

“Ţin la fiecare din ele foarte mult, iar pe unele le păstrez până azi şi chiar le-am dat şi denumire. În viitor aş vrea să devin inginer de construcţii”, spune Adrian. Şi pentru că construcţiile LEGO sunt ocupaţia lui preferată, ai casei au grijă să îi procure fiecare “noutate” ieşită pe piaţă din această serie.   

Adrian a descoperit o nouă pasiune – hokey-ul, de mai bine de un an. “Tata a venit într-o zi şi mi-a spus că în satul nostru s-a deschis un club de hokey. M-a întrebat dacă mi-aş dori să îl frecventez. Am zis: daaa, papa. Şi iată că de atunci merg regulat de două ori în săptămână să-mi încerc norocul şi talentul de a trimite pucul în poartă, înaintea celorlaţi băieţi. Am participat şi la câteva turnee, care mi-au adus primele diplome, dar şi primul trofeul – pucul de hokey.” 

Pe Adrian nu ne-a reuşit să îl tachinăm mult. Era prea absorbit de buldozerul său. Mi-a spus că este un copil fericit şi căruia nu îi lipseşte nimic, poate doar prietenii din Elveţia, atâta timp cât se află în vizită în Moldova, şi cei de aici, atunci când pleacă acasă.

În Moldova va sta cam vreo lună. Ar vrea el mai mult, dar vacanţa de vară în Elveţia durează doar cinci săptămâni. Are deja şi un plan binestabilit pentru scurta lui vizită aici. Zece zile de distracţii la o tabără de odihnă de la noi, apoi alte zece – în Grecia. Între timp, speră să reuşească să se plimbe suficient cu bicicleta, să meargă la bazin şi să savureze din plin bucatele făcute de bunica.

ANGELINA

Cea care ne-a dat de-a dreptul pe spate, a fost mezina Angelina, un îngeraş de fată, aşa cum sugerează şi numele. Are nişte ochi mari şi albaştri, şi un păr blond şi mătăsos ca de păpuşă.

Ne-a încântat cu româna sa frumoasă, atunci când a cântat “Două gâşte albe”, “Trandafir de la Moldova”, ne-a recitat poezii despre căţeluşi şi pisoi, ne-a spus că “lupul a căzut în focul caprei pentru că a fost tare flămând şi a mâncat ieduţii”, că „toată lumea o iubea numai pe fata moşneagului pentru că era cuminte şi spunea cuvintele magice “mulţumesc”, “te rog” şi poftim”, era harnică şi îşi făcea singură pătucul şi era frumoasă – avea ochi albaştri şi părul blond”. Când am întrebat-o de unde ştie atâtea, a răspuns zâmbind: “Mama mă învaţă. Atunci când eu nu merg la grădiniţă, mama îmi citeşte poveşti şi mă învaţă cântece şi poezii. Copiilor de la grădiniţă şi educatoarei le place, la fel de mult ca şi vouă, când le spun poezii şi le cânt în română.”

Sistemul de învăţământ preşcolar din Elveţia presupune ca cei micuţi să frecventeze grădiniţa doar două ore în zi, de două ori pe săptămână, de educaţia copiilor se ocupă părinţii. Grădiniţa, în cazul elveţienilor, reprezintă o odaie mare plină cu jucării, unde copiii au ocazia să se joace şi să socializeze. Mănâncă doar ceea ce le lasă părinţii dimineaţa, cel mai des fructe sau biscuiţi fără zahăr. Ce înseamnă cu adevărat o grădiniţă, Angelina a înţeles atunci când a mers pentru prima dată la una din Moldova. Şi a dorit să rămână de la bun început întreaga zi şi chiar să doarmă altundeva decât în pătuţul său. Aici are ocazia să se joace cu noi săi prieteni în fiecare zi, şi nu doar în zilele de marţi şi joi, ca în Elveţia. Şi asta o face fericită, pentru că Angelina este o fire foarte sociabilă.

Este mâna dreaptă a mamei. Până să meargă la o grădiniţă cu program zilnic, Angelina nu se plictiseşte. Are o sumedenie de treburi de făcut prin gospodărie. “Indiferent ce fac – şterg praful, dau cu aspiratorul sau spăl vasele, mă roagă să o las şi pe ea să mă ajute. Şi e tare fericită când îi reuşeşte să ducă lucrul la bun sfârşit”, spune Nadejda. După ce o ajută pe mama, fuge repede în camera sa, unde o aşteaptă o “armată” întreagă de păpuşi de toate mărimile, pe care le spală, le hrăneşte, le scoate la plimbare şi le adoarme.

În Moldova nu are atâtea păpuşi, în schimb, îi are pe fraţi alături, care sunt în vacanţă şi au timp s-o ia cu ei la bazin. A făcut la vârsta de patru luni un curs de înnot pentru bebeluşi şi, de atunci, Angelina se simte ca peştele în apă – înoată foarte bine şi se ambiţionează să se ia la întrecere cu cei mai mari. “Chiar azi plecăm, după ce terminăm de făcut poze”, mi-a spus zâmbind la plecare.

Am fi rămas încă multă vreme în compania acestor copii minunaţi, pentru că au atâtea interesante de povestit, dar le-am răpit toată după amiaza, iar ei mai au multe lucruri de făcut în cele câteva săptămâni de vacanţă în Moldova. Aşa că le-am furat promisiunea că nu ne vor uita, şi că în anul viitor neapărat vor trece pe la redacţia revistei “Odoraş” pentru a ne povesti ce reuşite şi fapte frumoase au făcut pe parcursul unui an, iar noi îi vom aştepta. 

Adaugă comentariu