Viorica Străinu: sunt împlinită!

Viorica Străinu: sunt împlinită!

Spune că la baza a tot ceea ce este astăzi – o femeie frumoasă, fericită şi plină de viaţă – se află patru piloni pe care şi-a clădit frumos destinul: părinţii care i-au dat viaţă; familia, mai exact, cei trei bărbaţi importanţi din viaţa sa, care au apărut pe rând, dar în cele mai importante momente; activitatea profesională, care o ţine mereu în priză şi a transformat-o într-o generatoare de frumos; şi cele trei prietene ale sale alături de care şi-a petrecut copilăria, adolescenţa, tinereţea, îşi petrece maturitarea şi speră că şi bătrineţea tot în patru le va găsi. Pentru cei care nu o cunosc, protagonista mea este Viorica Srăinu, femeia care a acceptat să ne deschidă uşa casei şi portiţa inimii, şi alături de care am petrecut o oră de discuţii, aprovizionându-mă nu doar cu multă informaţie, ci şi cu multă energie pozitivă. Are atâtea lucruri interesante de povestit pentru cititori revistei noastre…

 

“Dumnezeu mi-a ales nişte părinţi excepţionali şi un loc ideal ca baştină, atunci când a decis să vin pe lume. De casa părintească şi dealurile Şoldăneştiului se leagă cele mai calde şi mai frumoase amintiri ale copilăriei mele, iar mama cu tata au fost şi au rămas până în ziua de azi un model de demnitate, autoritate şi verticalitate, astfel încât eu cu fratele să primim cea mai bună educaţie. Cum altfel? Mama, eminentă în învăţământul public şi profesor de gradul I, a ştiut să găsească mereu cuvântul şi exemplul cu care ne ungea drept la inimă pe mine şi pe fratele Viorel. Ţin minte şi azi fraza care, pe atunci, devenise motto-ul familiei: “cele mai avantajoase invesţii sunt cele care ţin de educaţia şi instruirea copiilor”. Şi asta pe vremea când munca în gospodărie sau la câmp, ţineau locul centrelor de dezvoltare pentru copiii de azi. Mama a fost mereu motoraşul casei, şi dură, şi blândă, în dependenţă de circumstanţe. Cu tata, în schimb, făceam coaliţii atunci când ghiduşiile se ţineau lanţ de noi. A fost omul poveţei şi al cuvântului blând.

De la ei am învăţat că un copil trebuie să îşi aleagă profesia după chemarea sufletului. Şi că e de datoria părinţilor şi profesorilor să o descopere şi să o valorifice la justa ei valoare. Cel puţin aşa a fost în cazul meu. Am fost ajutată să îmi dezvolt talentul încă de pe băncile scolii. Mereu m-am plasat pe primele locuri la concursurile de confecţii, broderii, hand made. De unde pasiunea? Inclinaţia de designer vestimentar mi s-a transmis de la bunica Agafia, care, la vremea ei, a fost cea mai cotată croitoreasă din Soroca. Nu, nu exagerez. Din casa ei ieşeau miresele îmbrăcate, coafate şi cu voalul prins în păr. Aşadar, de la primele locuri în concursuri şi până la diploma de absolvire a Colegiului Tehonologic nu a fost decât un pas. Bănuiesc, că îmi ieşea bine de la bun început, ceea ce făceam, pentru că după absolvire mi s-a propus să instruiesc mai departe studenţii. Pentru că niciodată nu mă opresc la jumătate de drum, am urmat şi studii de designer la UTM.

La capitolul familie, dă-mi voie să fiu lirică şi să spun că am creat o familie şi o casă, care pentru mine sunt cetăţi, fără de care nu pot fi fericită pe deplin. Ambele sunt o mică patrie scumpă, care mă înnobilează şi mă învaţă ce e dragostea şi fericirea trecerii prin timpul vieţii. În creaţiile mele nu am fost singură, ci alături de soţul Ion, cel care îmi este călăuză în viaţă de mai bine de 20 de ani. Sunt o norocoasă pentru că l-am cunoscut. Este persoana ideală. Linşitit, cumsecade, omenos. Îl iubesc inclusiv şi pentru faptul că adoră să gătească. Face din orice capodopere culinare şi nu doar de sărbători… Mulţumesc mamei – soacre pentru că a crescut aşa un bărbat. Îl admir şi merg pe principiul că aş vrea ca şi mie să îmi mulţumească nurorile pentru educaţia care o ofer fiilor mei.

Avem doi fii, minunaţi pe care i-am crescut în dragoste şi credinţă în Dumnezeu. Dragoş, a fost cel care acum 18 ani, m-a aruncat în albia maternităţii chiar de la 1 ianurie. Astăzi, fiul mai mare este student. Îşi face studiile la Colegiul Financiar Bancar. E pasionat de informatică şi s-a clasat pe primul loc la olimpiada republicană. Responsabil, serios, ca şi tatăl său, când îl văd atât de independent şi maturizat înainte de vreme, instinctul meu matern mai încearcă să găsească în el ceva din copilul de altă dată…

Tudor e mezinul. Elev în clasa a IX- a, s-a remarcat dintotdeauna atât în familie, cât şi în afara ei, prin ingeniozitate şi spirit de observaţie. E un copil duios, ghiduş şi tandru, care va găsi mereu cuvântul potrivit la locul potrivit.

Să fii mamă de băieţi e o adevărată provocare. Cele care sunt în temă o pot confirma. Acolo unde guvernează principiul “va fi aşa cum zic eu” nu există reuşite. După mine, este un model care se transmite cu uşurinţă de la părinte la copil, iar aceştia din urmă, ajung o copie fidelă a exemplului văzut în familie.

Între a fi conservatoare şi modernă, am ales ultima opţiune. A fost drumul cel mai scurt către inima lor. Pentru asta a trebuit să fiu mereu în pas cu trendurile vremii în materie de eroi, jocuri, interese, prieteni. Tradiţia s-a păstrat şi acum când ai crede că Spider Man nu mai e idolul de acum 10 ani. Însă, până astăzi, facem atâtea lucruri împreună. De dragul lor şi pentru a fi pe aceeaşi lungime de undă cu interesele lor, am învăţat a skia, am urcat pe bicicletă, mi-am călit răbdarea şi până acum avem obiceiul de a ne scurta serile făcând puzzl-uri cu câte 2 mii de elemente. Şi nu mergem la somn până nu îl dăm gata.

Călătoriile lungi sunt punctul nostru forte şi mica noastră slăbiciune. Recuperăm timpul petrecut în afara familiei. Discutăm, facem glume, educăm dacă e cazul… De patru ani mergem în croaziere. Barcelona, Viena, Monaco, Marsilia, Malta, Lisabona, Veneţia, Sicilia, Valencia etc.. nu sunt pur şi simplu destinaţii, ci oraşe în care am trăit cele mai tari emoţii, am avut cele mai palpitante peripeţii şi cele mai hazlii întâmplări. Când am fost în Barcelona, spre exemplu, într-o singură zi am reuşit să vedem biserica Guadi, apoi panorama oraşului, iar pentru asta am urcat pe cel mai înalt loc al oraşului, după care am mers să vedem unul dintre cele mai faimoase stadioane din lume, unde se dau cele mai tari meciuri! Doar am trei fotbalişti alături. Am ajuns pe vapor în ultimele secunde, când deja se ridica trapul. Iar pentru că un minut de întârziere, în cazul nostru, însemna câteva mii de euro neplanificate, cheltuite pe cazare, mâncare, etc., într-un oraş stărin, fugeam de mâncam pământul. Abia după ce am urcat, ne-am tras sufletele, am început să râdem amintindu-ne cum alergam mai ceva ca la competiţiile comsomoliste din şcoală. Şi pentru că eu eram restantă la alergat, ei trei mă ajutau – doi mă ţineau de mâni, iar la treilea mă împingea de spate. De regulă, înainte de a porni în călătorie, ne documentăm foarte temeinic toţi patru. Şi asta sporeşte adrenalina şi nerăbdarea de a vedea pe viu, locurile pe care le investigăm pe internet. La Viena am vizitat Grădina Zoologică, un obiectiv turistic, care ne-a intrigat şi pe noi maturii, nemaivorbind de copii. La amiază am mers să privim prezentările unice ale cailor din rasa Lipizzan, care execută diferite acrobaţii pe arenă. Seara, am mers la Teatrul de Operă. În Valencia, am văzut Oceanograful, cel mai tare parc acvatic din Europa. Ca să nu par plictisitoare, vreau să spun că fiecare oraş pe care l-am vizitat a rămas memorabil prin ceva, ce nu am mai întâlnit în alte părţi. Călătoriile noastre sunt inedite şi prin faptul că ne deplasăm cu maşina, cu bicicletele, cu luntrea, pe care le arendăm, în dependenţă de destinaţie, locuim în hoteluri, pensiuni, mâncăm bucate tradiţionale, şi aducem acasă „un sac” de suvenire, poze şi amintiri frumoase.

Toate aceste activităţi sunt adiţionale, şi vin ca o completare a marii mele pasiuni – croitoria. Cineva spunea că dacă vrei să nu munceşti, trebuie să transformi hobby-ul în meserie. Dintotdeauna mi-a plăcut să creez şi să inventez, având ca punct de pornire deviza – eleganţă prin simplitate. În cazul meu e o modalitate de a exprima personalitatea şi caracterul celui pentru cel care creez. Moda e importantă pentru toate vârstele, pentru că atunci când te îmbraci cu gust, te simţi mai sigur şi mai confortabil. A fi la modă nu înseamnă să nu copii ţinutele actorilor, ci să alegi cu gust ce te formează şi te reprezintă.

După ani de muncă, care s-au combinat frumos cu creaţia, şi plăcerea lucrului bine făcut, mi-am deschis propriul salon de confecţii “Viorella”. Este vorba de sute, sau poate chiar mii de articole finisate, în care mi-am lăsat o părticică din suflet. Astăzi, pot spune cu mândrie că m-am calificat într-atât, încât îmi reuşeşte să croiesc fără tipare. Uneori nici nu am nevoie de dimensiunile clientului. Mâna mea e sigură că nu greşeşte mărimea. Toate acestea le fac însă nu de una singură, ci alături de o echipă de profesionişti în domeniu, pe care îi consider nu angajaţi, ci mai degrabă colegi de muncă şi prieteni apropiaţi. Împreună facem faţă tuturor provocărilor la care ne supun clienţii. Cititoarelor interesate de modă, pot să le spun că, culoarea vedetă a acestui an este Marsala - un amestec de 60% bordeaux, 30% maro şi 10% bej, care nu neapărat se potriveşte tuturor tipurilor, dar care combinată reuşit dă o nuanţă de individualitate. Mă axez pe nuanţele sezonului, însă prefer foarte mult şi culorile calde, pastelate, care îţi ridică dispoziţia. Ador să lucrez cu ţesăturile cu imprimeurile florale, şi chair fac propiile linii de haine pe care le vând.

Pentru că suntem în preajma sărbătorilor Pascale, vreau să menţionez că, deşi întotdeauna am ştiut cât de importante sunt actele de caritate, în momentul când m-am implicat activ, am văzut cât de mult uneşte oamenii lucrurile frumoase, făcute din inimă. Fac donaţii, ori de câte ori se iveşte ocazia. Am şi un magazinaş cu hăinuţe pe care le dau gratis celor care au, cu adevărat, nevoie de ele.

Am văzut că te-am intrigat la început când am vorbit despre prietenia care ţine de o viaţă cu alte trei femei: Tatiana, Aurica şi Valentina. Păi uite că am crescut într-o mahala, am avut toate părinţi pedagogi, respectiv, acelaşi stil de educaţie - mereu ocupate cu şcoala, cu lecţiile de muzică, cu dansurile, cu sportul, într-un cuvânt, o copilărie plină şi foarte activă. Ulterior, am făcut toate patru studii superioare, apoi fiecare a pornit pe calea sa, şi s-ar fi părut că relaţia ar fi trebuit să se răcească. Nu şi în cazul nostru. Ne-am susţinut mereu, la bine şi la rău. Atunci când una dintre noi suferea, avea o problemă sau un motiv de bucurie, noi celelalte trei eram la ea, pentru a o susţine, a o scoate din depresie, sau a ne bucura de bucura ei. Deşi soarta ne-a pregătit fiecăreia propriul destin, până astăzi suntem în aceleaşi relaţii de prietenie ca în copilărie: organizăm săptămânal cuconade, facem şedinţe foto, mergem să vizităm locuri noi, sau pur şi simplu ieşim la o cafea pentru a discuta evenimentele care s-au petrecut pe parcursul săptămânii. Ne relaxăm, ne jeluim şi chiar bârfim.

Nu voi face mare teorie pe final de discuţie. Atâta doar vreau să spun: nu ştiu pentru ce merite, Dumnezeu mi-a ales această soartă, mi-a scos în cale atâţia oameni frumoşi, dar toate acestea îmi dau dreptul să mă declar o femeie cu adevărat fericită şi o mamă împlinită. Altceva nu îmi doresc!

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 1 (7) din 2015

Adaugă comentariu