Maria Ududovici: mamă la puterea a 4-a

Maria Ududovici: mamă la puterea a 4-a

Am avut dintotdeauna plăcerea să descoperim în oamenii, aparent, simpli, adevărate personalităţi. Este şi cazul Mariei Ududovici, femeie care merită, pe bună dreptate, calificativul mamă de succes, dar şi un loc de frunte în cea de-a doua ediţie a acestei reviste.

M-a cucerit de la prima întâlnire. Sigură pe forţele proprii şi de o cumsecădenie rară, este genul de femeie la care poţi să vii să  plângi, dar şi să găseşti sfatul şi ajutorul necesar. Cunoscând-o, mai îndeaproape, m-am gândit la cât de norocoşi sunt copiii ei să aibă o asemenea mamă şi nu am dat greş. A muncit, zi şi noapte, pentru bunăstarea celor patru copii, pentru ca astăzi fiecare dintre ei s-o răsplătească cu iubire...

Niciodată nu s-a gândit la cât de mulţi copii şi-ar fi dorit să aibă, a decis Dumnezeu pentru ea. Şi Cel de Sus a fost generos şi i-a dăruit tocmai patru mângâieri şi alinări. De ce spun tocmai? Să vedem câte mame mai găsiţi în oraşul acesta care să crească şi să educe patru copii, să gestioneze personal o ditamai afacere şi să fie nu doar o mamă grijulie şi un antreprenor de succes, ci şi o soţie iubitoare, ocrotitoare a căminului familial...

Pe primul băiat, Dumitru, l-a născut acum 19 ani, dar ne asigură că ţine minte, în cele mai mici detalii, emoţiile care au cuprins-o, atunci când a aflat că purta, sub inimă, un bebeluş. Naşterea? Ce înseamnă naşterea unui copil, după patru ani de aşteptare? O binecuvântare cerească! Nu s-a plâns de greţuri matinale, de probleme, de disconfort nici cu cea de-a doua sarcină care i-a luat prin surprindere, la câteva luni după ce l-a înţărcat pe Dumitru.

Dimpotrivă, s-a bucurat că fiul mai mare va avea un frate apropiat ca vârstă, dar şi un camarad de joacă cu care va împărţi, la început, jucăriile, iar mai târziu bucuriile şi tristeţile. „Întotdeauna le spun mamelor mai tinere: năşteţi copii la diferenţe mici de vârstă. E mai uşor şi pentru mamă, dar şi pentru cei mici. Pentru că, acolo unde creşte doar un copil, el se ţine mereu de fusta mamei. Iar dacă cresc doi, împreună găsesc activităţi comune. Cresc mai independenţi şi mai descurcăreţi în viaţă. Cel puţin, în cazul meu, aşa a fost. I-am hrănit dintr-o farfurie şi le-am dat să bea apă din aceeaşi cană... Dacă l-am mângâiat pe unul, l-am mângâiat şi pe-al doilea şi, când l-am certat pe unul, să ştiţi că l-am certat pe-al doilea. Când stau şi-mi aduc aminte, vorba ceea, ce vremi şi ce oameni au mai fost...”. Zâmbeşte. Înţeleg că face aluzie la primii zece ani trăiţi în satul Logăneşti din raionul Hânceşti.

Când Dumitru a ajuns în grupa mare, iar mezinul Ion îi călca pe urme, au fost nevoiţi să plece din sat. Motivul este unul dureros pentru ţara noastră: lipsa profesorilor de la sate, care au mers masiv la munci în Italia, Israel, Franţa etc., şi-a spus cuvântul.  

Dar familia Ududovici a găsit o soluţie, aici, pe loc, în ţară. Nu s-au gândit nicio clipă să plece.

„Ambii am avut parte de nişte părinţi minunaţi, care au pus o bază solidă morală în educaţia noastră.”

S-au mutat în capitală. E o treabă destul de dificilă să iei viaţa de la capăt cu doi copii mici, dar lor nu le-a fost frică.

În Chişinău, au stat cu chirie, ba chiar au schimbat câteva gazde, până să îşi facă rost de cuibuşorul lor. Tot atunci, au pus bazele unei afaceri: un abator de sacrificat animale. „După cum era şi firesc, începutul a fost greu şi a durat vreo trei ani această perioadă de tranziţie a familiei noastre. Week-end-urile existau doar ca să fac menaj şi să gătesc, pentru câteva zile înainte. Am chemat-o pe mama soacră, ca să stea cu copiii, să îi ducă şi să îi aducă de la grădiniţă. Când nu era soacra, erau vecinii. Am avut parte de nişte vecini de aur, care îi aduceau pe Dumitru şi Ion de la grădiniţă şi stăteau cu ei, până veneam noi acasă”.

Anii au trecut, afacerea a început să prospere, să se extindă, iar viaţa şi-a luat cursul firesc.

Băieţii au crescut şi prietenii de familie începuseră să îi tachineze pe soţii Ududovici cu replici de genul: „Vă lipseşte o fetiţă”.

Mai în glumă, mai în serios, protagonista noastră recunoaşte că, în adâncul inimii, tânjea după rochiţe şi cosiţe, dar parcă avea o temere. Se apropia de 40 de ani, unde mai pui că şi băieţii îi crescuseră...

Marcu-Mihai nu s-a lăsat mult aşteptat. Nouă luni de sarcină au fost frumoase, într-atât de frumoase încât şi-ar fi dorit să dureze o veşnicie. Atâta atenţie pe metru pătrat de la trei bărbaţi, în acelaşi timp, nu mai avuse, până atunci. Pe cel de-a treilea haiduc al familiei l-a născut uşor. La fel de uşor, au trecut şi primii ani din viaţa lui. Experienţa de mamă, dar şi anii şi-au spus cuvântul. Nu a căutat o bonă pentru Mihai, simţea că l-ar fi trădat. A învăţat lecţia cu primii doi: copilăria trece atât de repede, iar momentele când copiii fac primii paşi, spun primele cuvinte nu se întorc niciodată...

Acum aproape doi ani, doamna Maria a avut o intervenţie chirurgicală, care îi punea în pericol sănătatea dar care, slavă Domnului, trecuse cu bine.

La externare, medicul obstetrician-ginecolog, Ştefan Gaţcan, care o operase, i-a zis că o aştepta, cât de curând posibil, dar cu... o fetiţă.

Femeia a râs şi a plecat, ca, peste câteva luni, să se întoarcă, pentru a fi luată la evidenţă de acelaşi medic obstetrician. Era, din nou însărcinată, şi, de data aceasta, cu o fetiţă.

„Daria-Mirela a bătut la uşă, în prima zi de primăvară a acestui an. Este brânduşa familiei noastre, alinarea şi sprijinul nostru”.

„Maternitatea la 40 de ani este alta decât la 20. Probabil, e nevoie de aproape două decenii, pentru a-i înţelege noţiunea, în adevăratul sens al cuvântului, pentru a găsi timpul şi răbdarea care, din păcate, în tinereţe ne lipsesc. Am crescut patru copii ce aparţin la două generaţii diferite. Cei mari au crescut, nu ştiu cum, mai uşor. Pe nesimţite. Nu au fost bolnavi. Am mers la medici doar pentru vaccinuri. Dar ne-a lipsit confortul şi bunăstarea de acum. Îmi amintesc că eram mereu prinsă în treburi casnice. Spălam şi călcam, la nesfârşit, haine pentru copii, le pregăteam mereu mâncare proaspătă, iar, când plecam undeva, îmi luam un geamantan întreg de schimburi pentru ei.

Astăzi, lucrurile s-au simplificat, pe de o parte. Piaţa ne oferă o adevărată plăcere să creştem copii: scutece, şerveţele umede, mâncare pentru bebeluşi, în borcănaşe, cutii, lapte praf de tot soiul. Alegi care îţi plac şi îţi convine, după buzunar. Ai tot timpul din lume să stai alături de ei, să îi giugiuleşti şi să îi vezi cum cresc, zi de zi. Există o sumedenie de centre de dezvoltare, tehnologii performante, iar copiii captează totul din zbor. Sunt mai deştepţi, mai maturi, dar, din păcate, mai expuşi bolilor...

Zilele trecute, în timp ce mă gândeam la copiii mei, m-am surprins plăcut la gândul că sunt mamă de student, şcolar, preşcolar şi copil de scutec.

"Ziua unei mame cu patru copii începe mai devreme decât cântatul cocoşilor, se termină târziu, după miezul nopţii, şi oricum mi se pare prea scurtă, pentru a petrece suficient timp cu fiecare copil în parte”.

A împărţit programul zilei astfel, încât să acorde fiecărui copil măcar puţin timp. Orele de dimineaţă sunt pentru toţi cei care pleacă la serviciu, la universitate, la şcoală şi grădiniţă. Toată ziua este  alături de Daria, dar, de îndată ce intră Mihai pe uşă, atenţia i se conectează şi asupra lui, pentru a afla cu ce „a respirat” el în ziua respectivă. După pupicul de noapte bună al celor mici, vine rândul celorlalţi doi flăcăi.

Spune că are noroc de băieţii mai mari. Şi, pe bună dreptate, nu prea înţelege ce înseamnă crize de dezvoltare, atunci când este vorba de băieţi. Dumitru a trecut cu brio de toate etapele delicate din perioada copilăriei şi adolescenţei. Este un băiat liniştit şi cumpătat, muncitor, învaţă la două facultăţi. Reuşeşte să facă faţă studiilor, să iasă cu prietenii, să facă menaj prin casă şi să stea cu Daria, atunci când mama este ocupată.

La fel stau lucrurile şi cu Ion, despre care mama spune că are vână de bussinesman. Dar asta nu îl împiedică să fie muncitor, să gătească mâncare, să facă ordine prin curte. Se simte şcoala tatălui, precizează doamna Maria, care este serios implicat în educaţia fiilor săi.

Acum i-a venit rândul celui mai mic, Mihăiţă, care, de când a început a merge, se ţine numai din urma fraţilor mai mari şi a tatălui. Cred că asta este explicaţia maturizării lui precoce. De fapt, Mihai nu doar gândeşte, ci şi procedează deseori ca un adult, mai exact, ca şi fraţii mai mari.

Din fericire, nu există loc de gelozie şi toţi trei o iubesc, la nebunie la Daria, care, la rândul ei, îi aşteaptă, unul câte unul, acasă şi se topeşte, de fericire, când îi vede.

Toate acestea fiind spuse, apare întrebarea când mai reuşeşte femeia să facă afaceri? „În timp ce copiii dorm, sunt la plimbare sau se joacă”, fu răspunsul. „Chiar acuma, după ce termin de făcut zeama, îmi scot mapa şi umplu masa asta cu hârtii de lucru. Deocamdată, cât Daria e mică, mă ocup mai mult cu partea administrativă, soţului revenindu-i tot greul afacerilor noastre, plus cei peste 50 de angajaţi. Când bebiţa va mai creşte un pic şi o voi putea lăsa, cu inima împăcată, cu o bonă sau o voi putea duce la grădiniţă, voi reîncepe în forţă activitatea de dinainte”.

Nasc şi la Moldova oameni. Oameni, puternici, frumoşi la chip şi la suflet, care duc tot greul acestei ţări şi reprezintă un model demn de urmat, pentru generaţiile de vin. Însemnul nostru este să învăţaţi a fi de la Maria Ududovici...

 

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 9 (68) din 2013

Adaugă comentariu

Close