Iuliana Zaharia - mamă de prinţese!

Iuliana Zaharia -  mamă de prinţese!

Cu Iuliana m-am intersectat tangenţial de câteva ori pe la diferite evenimente marca „Odoraş”, dar fără a reuşi să schimbăm o vorbă. La prima vedere, mi s-a părut foarte cochetă, feminină şi gingaşă, genul de femeie care nu se poate lipsi de umărul unui bărbat. 

M-am gândit să îi cer câteva lecţii despre feminitate, de aceea, am invitat-o la un interviu. Ne-am întâlnit la un ceai, într-o dimineaţă ploioasă de toamnă. Discuţia cu ea m-a convins (pentru a nu ştiu câta oară) că aparenţele înşală…

Chiar şi pe ploaie, dimineţile mele sunt pline de soare, de dragoste şi căldură, şi acesta este doar un capitol din viaţa mea de femeie fericită. Sună banal, iar formula fericirii mele este simplă – un soţ iubitor, doi copii sănătoşi şi o mare de iubire, care ajunge pentru toţi. Nu aştept fericirea, ci mi-o creez cu mâinile proprii. În caz contrar, nu i-aş fi simţit niciodată gustul.

Cred că mi se trage din copilărie (zâmbeşte). Am avut o copilărie deosebită… mai exact, deosebit de frumoasă. Tatăl meu este preot. Iar asta şi-a spus cuvântul în educaţia moral-creştină pe care am primit-o acasă. Am crescut înconjurată de credinţă, dragoste şi bunătate. Societatea în care m-am pomenit după ce am părăsit prispa casei părinteşti m-a trezit la realitatea unei lumi care uită de cele sacre, a unei lumi însetate de popularitate şi lux. 

Că tot veni vorba de copilărie, de această perioadă mă leagă amintirile şi dragostea faţă de muzică, în special de pian. Până în clasa a zecea am studiat la Şocala de Muzică „Eugen Doga”, clasa de pian. Pianul l-am iubit şi l-am urât în egală măsură. L-am iubit pentru că era o modalitate frumoasă de a îmi exterioriza emoţiile, l-am urât pentru că, din cauza lui, în adolescenţă nu puteam purta manichiură. Şi totuşi, acest instrument m-a consacrat. Când eram mică, am cântat în spectacolul „Carmen”. Acum uneori revin la pasiunea mea de cândva şi cânt acasă, la pian, melodii din diferite filme, sonatele studiate cândva la şcoală, sau scot de pe net note muzicale, la cântece foarte cunoscute, şi le intrepretez.

Dragostea mea cu Vitalie are un început frumos, spontan, nebunatic şi se menţine aşa până astăzi.

Datorită lui, diversitatea în familia noastră e la ordinea zilei, or, Vitalie nu lasă ca rutina să îşi facă loc. Cum e Vitalie? Este deosebit, ca şi dragostea pe care mi-o dăruieşte zi de zi. Uneori, mă întreb: pentru ce merite Dumnezeu mi l-a dat anume mie…?

Copiii îşi au rolul lor în viaţa noastră şi vin nu atunci când vrem noi, ci când este hotărât de Cel de Sus. Nica a trezit în mine sentimentele de care nu ştiam că sunt în stare. Atunci când mi-au pus-o pe piept, imediat după naştere, am crezut că nu există copil mai perfect decât ea. Of, orgoliul acesta matern (râde).

Nica, ceea ce din greacă înseamnă „biruinţă”, îşi merită pe bună dreptate numele. Are o tendinţă aproape patologică de a fi prima şi cea mai bună în toate.

Este un copil rebel, pe care nu poţi să îl ţii locului o secundă, şi în asta îi seamănă tatălui său. Ce a luat de la mine? Exteriorul. Şi pasiunea pentru muzică. De fapt, la capitolul muzică, aş zice că mi-a luat-o înainte. Cântă de la doi anişori. Încă nu am reuşit să înţeleg dacă muzica va fi doar o pasiune, sau un stil de viaţă, cert e că uneori mă dă jos cu unele dorinţe mai deocheate legate de muzică – ba vrea să cânte la pian, ba la vioară, ba la tobe. Uneori se visează prim-ministru sau dansatoare.

Odată cu naşterea Nicăi, viaţa noastră de tineri părinţi luase o altă dimensiune. După o sarcină şi o naştere nu chiar uşoară, după câteva luni de adaptare, de colici, de nopţi nedormite, după primele episoade de febră şi răceală, de care nu scapă nicio familie tânără, când credeam că nimic nu ne mai poate surprinde, două liniuţe ale unui nou test de sarcină ne-a făcut să înţelegem că provocările abia încep. Să spun că vestea ne-a luat prin surprindere înseamnă să nu spun nimic. Nu eram încă pe deplin siguri de faptul dacă putem să facem faţă unei noi sarcini de vreme ce Nica încă nu păşise pragul primului an de viaţă. Şi când spun „să facem faţă”, mă refer la amândoi. Vitalie nu a fost niciodată genul de bărbat care „să se ascundă după deget” atunci când vine vorba de treburi casnice şi educaţie.

Slavă Domnului, cea de-a doua sarcină s-a dovedit a fi mai uşoară. Damiana ne-a dat de înţeles, încă de pe vremea când era în burtică, că va fi mult mai liniştită decât surioara ei.

Şi ne va da bătăi de cap doar atunci când este vorba de haine. Daaa, Damiana e o domniţă înnăscută ce are cochetismul în sânge şi care pentru nimic în lume nu s-ar despărţi de ruj, oglindă şi fustiţele înfoiate. Dacă Nica e mai rezervată în exteriorizarea emoţiilor, cu Damiana lucrurile stau cu totul altfel. Atunci când îşi doreşte ceva, îţi zâmbeşte atât de inocent şi de dulce, încât eu, mamă cu stagiu de cinci ani şi jumătate, mă prind la şmecheriile ei. Şi când mă gândesc că parcă mai deunăzi nu se dădea jos din braţele mele. Acum, în schimb, e îndrăgostită la maximum de tatăl său. A crescut şi s-a dezvoltat foarte repede. La nouă luni începuse deja să facă mici paşi, iar primele sale cuvinte le-a silabisit cu mult înaintea surorii sale mai mari.

Ţin minte când erau mai mici şi ieşeam cu ele la plimbare în parc, multe mame mă priveau cu milă şi compasiune, iar pe buzele lor citeam veşnica întrebare – e greu cu doi, aşa-i?

Eu aş zice că – dimpotrivă – e mult mai uşor să creşti copii la diferenţe mici de vârstă. Cel puţin în cazul meu. Am observat că ele comunică altfel, şi se dezvoltă mai uşor. Au aceleaşi interese, sunt prinse în aceleaşi jocuri şi reuşesc să se distreze împreună. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat în cazul în care aş fi avut un băiat (mi-am dorit enorm un băiat, în momentul în care am aflat de prima sarcină) şi o fată, însă pot declara că sunt o mamă fericită … fericită, atunci când mi se prind de gât, mă cuprind şi mă pupă după o zi grea de muncă… fericită atunci când îmi probează hainele şi pantofii… fericită când vin să mă ajute la bucătărie, chiar dacă mai multă mă încurcă decât îmi dau o mână de ajutor.

Despre educaţia lor voi fi succintă. Aceasta începe cu propriul exemplu. Şi aici te asigur că mamele de fete au foaaaaaarte multă treabă. Deşi fetiţele mele sunt încă mici, abia aştept să le ajut să fie ele însele, să le învăţ să fie puternice şi fericite, să se îndrum să se concentreze pe propriile puncte forte.

Într-o noapte, m-am pomenit să trec prin unul din sutele de sate ale acestei ţări, în care cu desăvârşire lipseşte iluminatul stradal. Nu ştiu pe câţi dintre cetăţenii acestei ţări îi deranjează acest întuneric, dar pe noi ne-a deranjat. Şi atunci, s-a născut ideea. 

Celui de-al treilea copil al meu, „Toplider”, i-am dat naştere (figurat vorbind) tot acum patru ani. Este prima companie din Moldova ce oferă tehnologii noi, ecologice şi econome în sistemul iluminatului public stradal, autonom, cu utilizarea panourilor fotovoltaice. Este un segment relativ nou pentru ţara noastră şi care fără îndoială poate fi declarat o investiţie de succes, pentru că viitorul aparţine energiei regenarabile.

Nu ne-am oprit aici. Recent, am participat la „Energy Globe”, un concurs internaţional, la care s-au înscris peste 160 de ţări cu mai mult de 1000 de proiecte. În cadrul acestui concurs, cu ajutorul investiţiilor din partea GEF (Fondul Global de Mediu), am reuşit să obţinem cea mai înaltă distincţie din domeniul energetic, „Energy Globe 2014”. Acest premiu poate fi desemnat printre cele mai importante distincţii ce se acordă la nivel mondial. Proiectul înaintat la acest concurs a vizat dezvoltatea şi implementarea tehnologiei low-carbon, prin înlocuirea sistemului public stradal cu LED-uri şi panouri solare. Astfel, 20 de localităţi şi 12 raioane din Republica Moldova vor beneficia de această investiţie, ceea ce va promova şi în continuare implementarea tehnologiilor ecologice şi econome.

Câteva cuvinte despre feminitate? Femeia trebuie să rămână femeie în orice cirsumstanţe (chiar şi în afaceri).

În ciuda tuturor treburilor grele, mărunte sau dificile pe care ea trebuie să le resolve zilnic, o femeie trebuie să reuşească să fie feminină, chiar şi după o zi grea de muncă, o fugă la cumpărături, după ore în şir petrecute la bucătărie, sau după o zbânţuială cu copiii pe afară. Adevărata feminitate poate fi descoperită în femeie în orice moment al vieţii sale.

Ca o încheiere la toată pledoaria de mai sus, vreau să spun că odată cu provocările vieţii, care devin tot mai tentante an de an, am învăţat să urc, să cobor, să trag concluzii. Totuşi, nu mă simt încă pe deplin împlinită, pentru că mai am multe de realizat în viaţa asta. Şi doar de mine depinde dacă, la final (a se citi la bătrâneţe) împlinirea sufletească o să fie una pe măsură. 

Text de Diana Gaţcan şi Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 4 (6) din 2014

 

Adaugă comentariu

Închide