Reguli simple pentru a păstra curăţenia în casă

Reguli simple pentru a păstra curăţenia în casă

Indiferent de faptul că eşti o mămică casnică cu copil mic, ai un job, sau chiar o afacere pe care o administrezi, când este vorba de curăţenie în propria casă, eşti pe picior de egalitate cu celelalte femei, or, casa este „faţa” unei gospodine. Dar există femei, care deşi au ziua programată pe minute, şi s-ar părea că nu le rămâne timp pentru curăţenie, au mereu casa în ordine. Le reuşeşte pentru că se bazează pe câteva reguli simple, pe care le aplică sistematic. Poţi să le încerci şi tu!

- Renunţă la lucrurile inutile. Cel mai greu e cu cele care au o valoare sentimentală, dar care în timp ajung să prindă praf şi spaţiu. Odată debarasată de ele, procesul de păstrare a ordinii va fi mult mai lejer.

- Împarte sarcini tuturor membrilor familiei  în procesul de curăţenie. Aici pot fi incluşi şi copiii, în dependenţă de vârsta pe care o au. Creați niște reguli de familie!

- Stabileşte o zi de ordine pentru o singură cameră. Asta îţi va permite să nu pierzi o zi întreagă destinată curăţeniei.

- Ocupă-te de un singur lucru. Fă-ţi o listă „must to do” şi nu trece la următorul punct înainte de a-l bifa pe cel anterior.

- Fă mai întâi ordine, apoi curăţenie.

 

De sărbători, casa cere o curăţenie mai specială!

Pornind de la ideea că se apropie sărbătorile de iarnă, când sarcinile casnice, dar şi cele de la serviciu, se dublează (pe de o parte sunt cumpărăturile, pe de alta rapoarte de la sfârşit de an), timp pentru ordinea în casă rămâne tot mai puţin. Iar, curăţenia, precum se ştie, nu iubeşte diletanţi.

Cei care sunt gata să vă sară în ajutor sunt „Arta Curăţeniei” – o companie de cleaning, care garantează după efectuarea curăţeniei cel mai calitativ rezultat! Cunosc toate secretele curăţeniei şi utilizează echipament special. Au diferite oferte şi preţuri accesibile.

1. Dereticarea spaţiilor locative. Sunt incluse toate serviciile: curăţarea cu vid a suprafeţelor; ştergerea umedă şi uscată a pereţilor, podelelor şi tavanelor; spălarea băilor şi veceurilor, a uşilor dintre camere; deservirea de contact şi curăţenia de întreţinere; curăţirea chimică a linoleumului, a plăcilor ceramice, precum şi a suprafeţelor de marmură şi granit etc. Preţul - de la 15 lei/m2. Curăţenia de întreținere (zilnică, săptămânală, lunară) - conform devizului de cheltuieli.

2. Spălarea faţadelor, ori, anume ele vorbesc despre curăţenia interioară a clădirii: geamuri din interior de la 15 lei/m2, geamuri din exterior - de la 20 lei/m2. Spălarea vitraliilor, fațadelor din sticlă şi etalbond - de la 10 lei/m2.

3. Casa sănătoasă, un alt serviciu oferit de această companie de cleaning, constă în dezinfecţia profilactică efectuată cu preparate medicale. Sunt recomandate pentru utilizarea regulată în instituţiile curative de profilaxie şi în maternităţi. Dezinfectantul omoară toate tipurile de bacterii şi viruşi cunoscuţi (gripă porcină, legioneleza, pneumonia atipică, HIV, tuberculoza, stafilococul). Acest serviciu va fi util în cazul în care aveţi în familie un om bolnav, sau vă pregătiţi de întâlnirea unui nou-născut. Preţul serviciului - de la 30 lei/m2.

4. Curăţarea covoarelor, include în sine următoarele lucrări: curăţirea chimică a mochetei; curăţirea chimică a covoarelor; curăţirea chimică a jaluzelelor. Spălarea jaluzelelor (plastic, metal) - de la 20 lei/m2. Curățirea covoarelor - 35 lei/m2, curățirea mochetei - de la 20 lei/m2, curățirea canapelelor - de la 450 lei/buc., curățirea fotoliilor - de la 150 lei/buc., curățirea scaunelor - de la 25 lei/buc.

5. Curăţenia-express este considerat un complex rapid şi calitativ pentru ordonarea ideală a oricărei case, oficiu sau apartament. Mulţi deja au reuşit să se folosească de acest serviciu şi consideră că rapiditatea nu influenţează nici de cum asupra calităţii lucrărilor, însă economiseşte considerabil timpul. Preţul - de la 20 lei/m2.

6. Curăţenie după reparaţie - o sarcină epuizantă pe care poate s-o preia compania de cleaninig „Arta Curăţeniei” şi să aducă locuinţa într-o ordine desăvârşită. Preţul - de la 20 lei/m2.

De asemenea, compania „Arta Curăţeniei”, oferă servicii şi pentru persoanele juridice:

7. Curăţatenie în oficii– sarcină complexă, în care este abordat fiecare mărunţiş şi curăţenia ideală este asigurată chiar în fiecare colţişor: în cabinele de ascensor, rampele scărilor, culoare şi băi.

8. Dereticarea spaţiilor comerciale: oficii, cabinete, săli de expoziţie

9. Dereticarea hotelurilor.

Cu cât veți amâna mai mult timp curățenia, cu atât se vor aduna mai multe lucruri de făcut, de aceea sfatul nostru este să nu pierdeți timpul prețios destinat pregătirilor de Crăciun și Anul Nou. Notând în agendă în dreptul rubricii „ordine în casă”, numărul de telefon al companiei „Arta Curățeniei”, nu vă rămâne decât să vă ocupați de lucruri mult mai plăcute specifice acestei perioade. 

 

Compania "Arta Curățeniei" a fost fondată în anul 2011. Misiunea de bază a companiei este de a oferi servicii de curățenie calitative care să asigure bunăstarea clienților atât acasă, cât și la locul de muncă. Este compania care a câștigat în timp încrederea și respectul partenerilor prin calitatea serviciilor, flexibilitatea în stabilirea ofertelor și corectitudinea în relațiile de afaceri.

Contacte: str. Ion Creanga 43/1; artacurateniei@gmail.com; http://www.artacurateniei.md; +373 22 24 26 24.

Adaugă comentariu