Joaca în zăpadă- sfaturi pentru părinți!

Joaca în zăpadă- sfaturi pentru părinți!

După lungi așteptări, iarna și-a intrat în drepturi. Dacă pentru părinți poate însemna frig, drumuri înzepezite, trafic greoi, atunci pentru copii e mare bucurie. Iarna le aduce un prilej perfect de distracție: oameni de zăpadă, săniuță, îngerași în omăt, batălii cu bulgări și alte jocuri îi fac să nu mai vrea să stea în casă. Chiar dacă activitățile în aer liber sunt pe cât se poate de benefice, părinții trebuie să fie mai prudenți când vine vorba de sănătatea și siguranța picilor, mai ales iarna.

Îmbrăcămintea adecvată este prima măsură pentru a asigura joaca în zăpadă.

Îmbrăcați copilul în trei straturi de haine. Al treilea este cel mai important prin care frigul, umezeala, vântul și zăpada nu pătrunde. O geacă comodă, însă impermeabilă, cu glugă, este potrivită, la fel căciula, mănușile impermeabile (pentru copiii mici cu un deget) și fularul. Bocancii trebuie aleși cu grijă, așa încât zăpada să nu intre înăuntru și cu o mărime în plus, pentru a face posibilă purtarea unor șosete groase și să mai aibă și un mic spațiu pentru mișcarea degetelor. Este util să îi puneți pudră de tâlc pe picioare, așa încât să nu transpire în bocanci.

Lăsați-l să se bucure de zăpadă, dar supravegheat! Activitățile de iarnă în aer liber sunt foarte benefice pentru copil. Sănătatea lui nu are decât de câștigat: capătă rezistență la frig, se echilibrează nivelul de anxietate. De asemenea, starea de spirit și procesul de concentrare la micuț vor fi vizibil mai bune. Cel mai important, însă, este nevoia de a-l supraveghea. Înainte de 5-6 ani, este bine să ieșiți împreună cu micuțul afară, să îi oferiți clipe distractive, chiar dacă acum ați prefera să stați în casă. Dacă este mai mare, îl puteți lăsa să meargă deja cu prietenii, dar periodic, urmăriți-i activitatea și asigurați-vă că știe regulile de siguranță.

Joaca în zăpada nu trebuie prelungită foarte mult. O regulă esențială este că dacă jucându-se, zăpada îi intră pe sub haine sau dacă transpiră, atunci copilul trebuie să intre în casă. Când ieșiți împreună cu micuțul afară, în jur de 2 ore sunt suficiente, dar doar cu mișcare (verificați dacă este ud sau rece pe sub haine și luați mereu haine de schimb – bluză, mănuși, fular, căciulă, atunci când ieșiți cu micuțul). Când este mai mare și respectiv, iese singur, impuneți-i să stea maximum 3 ore, apoi să intre în casă, să se schimbe de hainele umede și să se încălzească. Este bine când copilul iese în apropierea casei, să intre la fiecare oră pentru a se încălzi, iar când pleacă înapoi, verificați să nu se îmbrace cu ceva ud.

Cu săniuța tot sunt reguli! Învățați-l să stea bine așezat pe sanie. Descurajați-l să stea întins pe burtă și așezați-vă cu el pe sanie când are sub 5 ani. Învățați-l regulile săniușului: doar ziua, când are vizibilitate bună, la distanță de alte sănii, pe un deal fără obstacole – roci, copaci, garduri, lacuri, în nici un caz în apropierea de o șosea (chiar dacă nu este foarte circulată). Niciodată să nu stea lângă șosea și să nu traverseze în fugă, ci cu grijă după ce se uită. Când va începe să meargă împreună cu alți copii singur la săniuș, verificați ce zonă își aleg copiii.

Oamenii de zăpadă sunt una dintre cele mai îndrăgite activități de joacă în omăt. Dacă faceți împreună cu micuțul omul de omăt, încurajați-l să fie cât mai activ: să fugă, să țopăie, să se miște, or, a sta nemișcat în ger este periculos pentru sănătate.

Descurajați-l să sape tuneluri în zăpadă – explicați-i că zăpada poate să cadă peste el și să îl prindă sub ea.

Învățați-l clar că suprafețele de apă înghețată nu sunt sigure. Să nu încerce vreodată să se dea pe gheața vreunui lac. Explicați-i cât de periculos este și ce se poate întâmpla. Mai bine îl speriați puțin acum, decât să nu își dea seama de pericol și să se întâmple ceva grav.

Menținerea căldurii interne este importantă, iar când iese afară, dacă îi dați un termos cu niște ceai călduț din care să bea din când în când, nu îi va face decât bine. De asemenea, învățați-l să nu ofere altor copii să bea direct din termos, pentru aceasta va avea nevoie de acel pahar special din care poate oferi și altora. Pentru sănătatea sa și un nivel crescut de energie, oferiți-i iarna cât mai multe fructe și legume.

Sursa: familist.ro

Foto: tomky.ro

Adaugă comentariu

Închide