Vedetele autohtone pregătesc un concert de excepție alături de copiii lor

Vedetele autohtone pregătesc un concert de excepție alături de copiii lor

Copiii din întreaga țară și familiile lor sunt invitați duminică, 4 iunie, la unul dintre cele mai populare evenimente pentru copii - concertul de caritate „Copii cuminți… cu vedete părinți”. Și anul acesta organizatorii au pregătit un program plin de distracții și surprize muzicale alături de vedetele autohtone și copiii acestora.

„COPII CUMINȚI... CU VEDETE PĂRINȚI” este un proiect, care presupune ca fondurile acumulate din vânzarea biletelor pentru acest concert să fie oferite drept donații în susținerea și dezvoltarea unor programe și cercuri de educație culturală a copiilor, școlilor de muzica și artă; îmbunătățirea și amenajarea terenurilor sportive și de joaca, aflate în spațiul rural din Republica Moldova, pentru a le oferi și copiilor din sate șansa de a avea o dezvoltare intelectuală și culturală adecvată.

 

Și anul acesta sunteți așteptați cu mare drag  în incinta Palatului Republicii, împreună cu întreaga familie la cea de-a VIII-a ediție a concertului „COPII CUMINȚI... CU VEDETE PĂRINȚI”, unde vor evolua vedetele estradei naționale, interpreți de muzică populară și copiii lor.

În program: Nelly Ciobanu, Aura, Nona Marian, Andrei Porubin, Cristina Scarlat, Roxana, Lenuța Gheorghiță, Ady, Aurel Chirtoacă, Georgeta Voinovan, Doina Sulac, Maria Iliuț, Anatol Lupu, Costi Burlacu și Corina Țepes, Anișoara Dabija, Liliana Prado. Studiourile de dans: Teodance, Just friends, Lolipops, Dance fabrique.

Din fondurile acumulate în cadrul fiecărei ediţii a concertului de caritate „COPII CUMINȚI... CU VEDETE PĂRINȚI” (aproximativ 420.000 lei), au fost procurate pentru copii şi adolescenţi echipamente sportive, cărţi, instrumente muzicale, costume naţionale pentru cercurile de creaţie și amenajate terenuri de joacă în câteva grădinițe din satele Moldovei.

ÎMPREUNA SĂ FACEM PARTE DINTR-O MARE FAMILIE CE SUSȚINE DEZVOLTAREA CULTURII ȘI A MUZICII ÎN REPUBLICA MOLDOVA!

Biletele costă între 150 și 200 de lei și le puteți găsi pe iticket.md.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți AICI.

 

Foto: ea.md; apropomagazin.md; acasatv.md; facebook.com; palihovici.pldm.md; odorash.md; zumi.md 

 

Adaugă comentariu

Close