S-a deghizat în Moș Crăciun! Vezi cine e interpreta care a dăruit magie copiilor!

S-a deghizat în Moș Crăciun! Vezi cine e interpreta care a dăruit magie copiilor!

De sărbători avem ocazia de a aduce bucurii în casele celor mai triști decât noi. Asta o face și interpreta de muzică populară, Olesea Olteanu, care împreună cu fiica ei, Dorina, și-au umplut desaga cu cadouri și au pornit să le împartă pe la casele oamenilor.

Artiștii bucură sufletele, nu doar prin cântecele frumos interpretate, dar și prin gesturi curajoase și extrem de emoționante, făcute pentru cei care au nevoie de sprijin, încurajări, dar și de suport material. Îmbrăcate în costume de Moș Crăciun și Crăciuniță, Olesea Olteanu și fiica ei au fost la cinci familii din țară, pentru a aduce zâmbetele pe fața copiilor, acum în ajun de sărbători.

„Am ales niște familii în care mamele își cresc singure copiii, deoarece eu tot sunt în aceeași situație, și știu ce înseamnă asta. Aceste familii într-adevăr au nevoie de ajutor, iar eu cu fiica mea ne-am gândit să încercăm să le ajutăm. Inițial am apelat la prietenii și colegii mei, care au fost foarte receptivi. Am avut noroc de oameni buni, au donat bani ca să ajungă toate darurile la acești copilași.”

Din banii adunați, interpreta a cumpărat mai multe cadouri și au fost duse la biserica unde merge ea cu fiica ei, și asta pentru a încuraja părinții să ducă copiii la biserică, dar și pentru a aduce bucurie în sufletele copiilor.

„Pentru început am mers la biserică și am donat cadouri, care vor fi împărțite copiilor veniți la slujbă în ziua de Crăciun, pe stil pe vechi. După care personal, împreună cu fiica mea, mergem pe acasă la aceste familii, și le ducem ceea de ce au ei nevoie cu adevărat: lemne, dulciuri, rechizite, scutece, absolut tot de ce au ei nevoie. La un copil am dus o minge de fotbal, pentru că visează să devină fotbalist, unui băiat de 17 ani cu probleme de sănătate, i-am dăruit un brad, deoarece nu a mai avut așa ceva.”

„Nu este o campanie, a fost inițiativa mea de a face o faptă bună. Este ceva extraordinar, una e când afli și când auzi de aceste cazuri, și e cu totul altceva când mergi la ei și când vezi bucurie și lacrimi de fericire în ochi.”

Bravo, Olesea Olteanu! Societatea noastră are nevoie de asemenea oameni cu suflet mare!

Foto: Facebook.com

Adaugă comentariu

Închide