Cum să călătorești iarna cu copiii- sfaturi de la Daniela Culev

Cum să călătorești iarna cu copiii- sfaturi de la Daniela Culev

Dacă până a deveni mămică, Daniela Culev,  bloggerița de modă și creatoarea brandului vestimentar The Flavour Style, a cutreierat zeci de țări, se pare că odată cu nașterea băiețelului său lucrurile nu s-au prea schimbat. Acum fiecare escapadă a familiei e formată din trei membri. Și dacă unii părinți își cocolesc copilul cât mai mult în primele luni de viață, cei doi, îndată după 2.5 luni de la venirea pe lume a lui Marius, au și pornit la drumeții.  De atunci, Marius a mai crescut, deci s-a acomodat cu ritmul de călător. Recent, frumoasa familie a revenit acasă după două săptămâni de zăpadă, frig, noi destinații și priveliști încântătoare.

Deși nu este prea ușor să călătorești pe timp de iarnă cu copiii, până la urmă efortul se merită, ne spune Daniela, revenită de curând din vacanță din Megeve și Elveția.

La vârsta asta e un pic mai complicat cu el și devreme pentru a înțelege esența zăpezii. Cu toate acestea, era curios să vadă ceva nou, să privească pe geam munții și frumoasele priveliști din jur. De asemenea, acolo multă lume aveau animale de companie, moment ce îl entuziasma la maxim. Vroia să pună mâna pe fiecare câine, să facă împreună cu ei „ham-ham”, era curios să vadă și căluții din regiune, dar în general totul.”

Întrebată ce e, totuși, cel mai greu într-o călătorie cu bebe, mai ales pe timp de iarnă, tânăra mămică ne-a vorbit despre regimul copilului, pe care trebuie să îl respecți indiferent de unde nu te-ai afla, dar și despre multiplele lucruri de care ai nevoie într-o vacanță în trei.

„Dimineața ne trezim, de exemplu la 9 și mergem să luăm micul dejun iar aici apare problema mâncării. El fiind mic trebuie să porți cu tine terciurile și toată mâncarea necesară. Chiar dacă eu încă alăptez, mâncarea solidă necesită o grijă aparte. Apoi, indiferent de hotelul ales, noi preferăm să aducem de-acasă și pătuțul și scăunelul portabil pentru masa lui și multe alte chestii, care știm cum sunt îngrijite și cumva suntem siguri de siguranța lui Marius. Însă, anume purtarea a multor lucruri necesare e destul de istovitoare.”, a menționat Daniela.

Și așa cum bloggerița fashion are o dragoste aparte față de iarnă și mai ales față de zăpadă, aceasta nu a ezitat să-și lase copilul să cocheteze cu omătul.

„I-am permis să mai cocheteze cu zăpada. Eram curioasă dacă va dori să o guste, căci mie îmi place mult zăpada. O mănânc acolo unde o văd, dar iată el nu a vrut.”, râde mămica.

 

Se pricepe de minune la recomandarea ținutelor perfecte pentru iubitoarele de modă, dar având în spate o experiență destul de mare și în calitate de turist, am provocat-o să ne ofere câteva sfaturi pentru părinții ce vor să plece în vacanță cu copil mic.

  1. Trebuie să aibă curaj, dar să țină cont și de starea de sănătate a copilului. La noi Marius, Slavă Domnului e bine, de aceea ne permitem. În rest, părinților nu trebuie să le fie frică să meargă cu copilul undeva, pentru că în marea majoritatea aceștia se adaptează ușor. Iar dacă mama alăptează atunci e și mai comod, și imunitatea copilului fiind cumva mai ridicată.
  2. Când copilul e mic trebuie să ai grijă să nu îi lipsească ceva. Noi luăm de-acasă începând cu pelinci, ștergare, cearșafuri până la lingurița lui etc. Așadar, dacă se aventurează să plece, și nu vor să ia cu ei tot necesarul pentru copil, să verifice ce deține complexul hotelier, pentru a nu avea parte de surprize.
  3. Dacă mergi cu mașina, atunci e bine să ai un portbagaj adițional, de exemplu în cazul nostru e mai mult decât necesar ținând cont de faptul că luăm de-acasă și pătuțul în care doarme Marius.
  4. Odată ce te-ai pornit cu micuțul în călătorie, în nici un caz nu uita acasă ștergarele personale, un dezinfectator, ustensilele pentru mâncare, cearșaful de pat personal.
  5. Dacă aleargă, atunci în cazul unei vacanțe la munte, trebuie să îmbraci copilul cu grijă și să nu îl încotoșmănezi, straturile multiple de haine ar putea fi periculoase pentru pici. La noi copilul nu aleargă, deci îmbrăcămintea lui consta din 2-3 straturi: Ștrampi groși, pantaloni și uneori o salopetă protectoare.
  6. Pentru a evita o eventuală răceală trebuie să fiți cât mai atenți, deci, la temperatura de afară vs straturile de haine. În rest, noi de exemplu am procurat de la farmacie cu mult timp în urmă un ulei homeopatic și îi masăm un pic piciorușele. Se spune că ajută la creșterea imunității, dar nu cred că e bine să le administrăm anumite medicamente.
  7. Nu vă porniți cu copilul în călătorii când este în perioada de apariție a dințișorilor. Cu siguranță veți avea parte mai puțin de odihnă!
  8. Alegeți un hotel bine dotat, iar dacă va avea și un complex spa cu ape termale, atunci veți face alegerea corectă. Mie mi-a plăcut cel mai mult în timpul vacanței să stau cu el la bazin, era o relaxare totală plus și benefică, atât pentru el cât și pentru noi.

 

Megève și Elveția au fost ultimele două destinații, iar după Anul Nou, frumoasa familie ar putea să plece într-o altă vacanță, până atunci profită de spiritul sărbătorilor acasă. De Crăciun Daniela a mers cu colinda împreună cu Marius la buneii ei, așa cum aceștia sărbătoresc pe stil nou de când se țin minte, ne povestește ea. Au colindat și au mâncat cele mai delicioase bucate pregătite de străbunii lui Marius. Iar Anul Nou, familia îl va întâmpina într-un restaurant cu muzică și voie bună, și așa cum bona nu va fi, Marius se va distra împreună cu părinții sau va dormi.

Și dacă tot au rămas zile numărate până a intra în noul an, nu puteam să nu întrebăm dacă a reușit activa mămică să-și schițeze planurile pentru 2018,  și se pare că a făcut-o, dar le lasă mai întâi loc pentru realizare, apoi le va divulga. Singurul lucru pe care l-am aflat este că pe Marius în 2018 îl așteaptă o escapadă tocmai peste ocean.

Foto: instagram.com

Adaugă comentariu