În ospeţie la SOARE! Cu copilul în vacanţă.

În ospeţie la SOARE! Cu copilul în vacanţă.

Vara a fost creată pentru odihna întregii familii – mergem la bunei, la mare, la munte sau la plimbări în afara oraşului. Uneori noi, maturii, ne pierdem în faţa alegerilor care ne stau în cale. Dar nu trebuie nicidecum să neglijăm acţiunea soarelui asupra pielii copilului, deoarece aceasta nu este pregătită să lupte cu razele ultraviolete. Nu e suficient să ne limităm numai la cremele de protecţie. Trebuie să ocrotim micuţul de deshidratare, supraîncălzire, arsuri, oriunde am merge.

 

Beneficii şi riscurile razelor de soare

Despre beneficiile razelor solare cunoaştem la fel de mult ca despre pericolul acestora. Acţiunea razelor ultraviolete asupra organismului este una dintre metodele de călire – sporeşte tonusul sistemului nervos central, activizează schimbul de substanţe şi componenţa sângelui, îmbunătăţeşte funcţiile de protejare a pielii şi sporeşte imunitatea. Prin urmare, soarele nu este de ajutor doar în producerea vitaminei D.

Toate lucrurile trebuie făcute cu măsură. Pielea bebeluşilor este foarte fină şi trebuie protejată cu atenţie maximă, pentru că până la 1 an nu sintetizează deloc melanina. De aceea arsurile pielii la copii sunt întâlnite frecvent. Insolaţia scade foarte mult imunitatea corpului tânăr. Aceasta poate cauza un şir de disfuncţii, printre care şi deshidratarea organismului. Pielea copilului conţine mai mult lichid, în comparaţie cu corpul unui matur, de aceea soarele o topeşte repede. Corpul copiilor nou-născuţi conţine cam 75,5% apă, la 5 anişori – circa 70% apă. Trebuie să mai spunem că rezervele de apă la copil se modifică foarte repede. Spre exemplu, o moleculă de apă se reţine în corpul unui copil 3-5 zile, iar în corpul unui matur – 15 zile. De aceea expunerea la soare îi deshidratează foarte repede pe copilaşi.

 

Timp limitat

Pentru că riscurile sunt foarte mari, medicii interzic categoric expunerea copiilor mai mici de 3 ani la soare deschis. În acest caz, cum primeşte micuţul renumita vitamină D? Pentru producerea acesteia, sunt suficiente plimbările la umbra copacilor. Printre crengi răzbat razele difuze ale soarelui. Mai ales că, chiar şi îmbrăcămintea din fibră naturală permite trecerea a 40-70 % din razele ultraviolete. Prin urmare, piciul nu rămâne fără vitamina D. Pediatrii recomandă să nu fie expuşi la soare copiii mai mari de 3 ani fără cosmetică de protecţie, mai mult de 5-10 minute, dar şi atunci dimineaţa sau seara, când soarele nu este foarte puternic.

 

Formula magică

Pentru părinţi nu este complicat să-l expună pe micuţ la soare timp de 10 minute, dar  e mai dificil să îl ţină la umbră sau sub umbrelă tot restul zilei. Ei trebuie să cheme în ajutor soluţiile protectoare, care sporesc timpul de şedere la soare până la 60-75 minute. Cremele de protecţie au componente diferite. Este mai bine să le căutaţi pe cele cu ingrediente naturale (conform normelor UE – doar dioxidul de titan şi oxidul de zinc), care nu conţin alcool sau conservanţi.

Pentru că aceste creme se spală uşor de pe piele, se şterg la atingerea de haine, ele trebuie aplicate din nou la o distanţă de cel mult două ore sau după fiecare baie. Chiar dacă ţinem piciul la umbră, tot îl protejăm cu cremă, pentru că razele solare se reflectă din apă, nisip, ajungându-ne şi la umbră. Atragem atenţia şi la factorul de protecţie. Cu cât acesta e mai mare, cu atât e mai bună crema pentru deplasările la mare. În oraş e potrivită şi cea cu factorul de protecţie 15-20.

 

Lupta cu ţânţarii

Ca să nu le permitem ţânţarilor să ne strice vacanţa, e suficient să ştim cum să ne apărăm de ei. Există câteva metode eficiente împotriva acestora, cum ar fi sprayurile, cremele şi dispozitivele care se pun în priză etc. Sprayul trebuie pulverizat cu mare grijă, ca să nu nimeriţi în ochii bebeluşului sau aproape de năsucul lui. Cremele, creioanele sau şerveţelele contra ţânţarilor sunt mai inofensive pentru pici, dar timpul lor de acţiune este limitat. Totodată acestea pot fi aplicate doar pe piele, iar sprayul poate fi pulverizat şi pe hăinuţe. Pentru cei mici, contra ţânţarilor au apărut recent brăţări cu ulei, care pot fi îmbrăcate pe mânuţă sau agăţate de căruţ.

 

Băile de aer

Sunt benefice, pentru că sporesc imunitatea organismului. Lăsaţi piciul des în pielea goală în zilele călduroase. Astfel corpul lui învaţă mai repede să-şi regleze temperatura, în funcţie de condiţiile climaterice.

 

Igiena

Ştergeţi faţa copilului cu tamponaşe de vată înmuiate în apă, atunci când este prea cald afară. Faceţi-i câteva duşuri pe zi de câte 10-15 minute. Temperatura apei nu trebuie să depăşească 37-38 C. Puteţi exclude folosirea săpunului şi şamponului, ca să nu uscaţi pielea bebeluşului. E suficient să-i spălaţi căpşorul cu şampon de două ori pe săptămână. Dacă nu aveţi posibilitate să-i faceţi duş, folosiţi şerveţelele umede (dar aveţi grijă, căci aceastea pot fi periculoase; de aceea vă recomandăm să faceţi şerveţele umede home made).

 

Hidratarea

După băile de aer sau duş, hidrataţi pielea odoraşului cu creme sau lăptişor de corp. Nu uitaţi de zonele speciale, care trebuie neapărat unse cu creme ce conţin zinc – datorită acestora copilul nu se va opări. Este importantă şi hodratarea din interior, aşa că străduiţi-vă ca micuţul să bea cât mai multă apă (plată, nu acidulată!). 

 

Foto: casadelparco.it

Adaugă comentariu

Close