Familii care sparg stereotipuri: ea a revenit la job, el a rămas cu un bebe de două săptămâni acasă

Familii care sparg stereotipuri: ea a revenit la job, el a rămas cu un bebe de două săptămâni acasă

Azi venim cu o nouă poveste despre tăticii non-conformiști, care sparg stereotipurile societății, demonstrând că pot să îngrijească un nou-născut nu mai rău decât mămica. Protagoniștii articolului sunt Alexandru și Natalia Codrean, un cuplu modest (pentru că atunci când le-am propus să facem acest articol au zis că vedetismul nu e domeniul lor), dar în acelaș timp nonconformist, or nu în fiecare zi întâlnești familii care decid ca îngrijirea unui nou-născut de două săptămâni să o preia soțul, iar soția să revină la muncă cu program full time ca și până la sarcină. De ce au luat această decizie și cum au făcut față acestei provocări aflați în interviul de mai jos:

Povestiți-ne despre voi?

Natalia: Familia noastră este una obișnuită. Până nu demult eram doar noi doi, dar cu nouă luni în urmă în viața noastră a venit Rebeca și, cred că anume din acea clipă am început să realizăm cu adevărat ce înseamnă dragostea.

După două săptămâni am revenit la serviciu. Nu că aș fi fost nevoită. A fost alegerea noastră, din moment ce unul din noi trebuia să muncească. La momentul acela am decis ca eu să mă întorc la serviciu, deoarece, din punct de vedere financiar, era mai avantajos pentru familia noastră. Acum însă, dacă privesc în urmă, cred că a fost o decizie care ne-a avantajat nu doar financiar, ci și spiritual.

A fost o decizie luată în ultimul moment? Sau dimpotrivă, una discutată și dezbătută mult timp?

Alexandru: Decizia de a renunța la job și de a lua locul soției pentru îngrijirea unui nou-născut a fost discutată și dezbătută mult timp, și nici într-un caz luată pe moment. Rebeca este un copil planificat, de aceea, am avut timp să discutăm mai multe lucruri, inclusiv cine va sta acasă după naștere. Nu a fost singura cale, am avut mai multe opțiuni, dar până la urmă am ales-o anume pe asta. În momentul când am luat această decizie, munceam într-o companie de publicitate, dar nu oficial, așa că nu a fost nevoie de concediu de paternitate.

Nu ați apelat la serviciile unei dădace?

Natalia: Dădaca a fost o opțiune pe care, la fel, am discutat-o, dar am decis că oricât de bună ar fi o dădacă, ea rămâne până la urmă un om străin și niciodată nu va iubi un copil la fel cum o poate face unul dintre părinți. În plus, nu m-a încântat ideea ca o femeie străină să stea toată ziua în casa noastră, printre lucrurile noastre și mai ales, cu cineva atât de scump pentru noi.

Să înțeleg că soțul a avut anterior experiențe similare?

Alexandru: Categoric nu am nici o experiență de creștere a unui copil, mai ales de la o vârstă atât de fragedă. Dar acest fapt nu a fost un impediment. Am testat pe propria piele convingerea că spre deosebire de relația mamă-bebeluș, care se formează încă din burtă, cea dintre tată și nou-născut nu este cu nimic mai prejos, atâta doar că se construiește în timp, cu atenție și răbdare.

Cum ați rezolvat problema alăptării?

Natalia: La două săptămâni după naștere când a trebuit să revin la serviciu, prima și cea mai ardentă problemă a fost alăptarea. Dar se pot găsi soluții în orice circumstanțe. În cazul nostru, întrucât eu nu eram lângă copil tot timpul, Rebeca a trecut la alimentație artificială.

Cum arată o zi din viața unui tătic casnic?

Alexandru: O zi din viața mea începe cam pe la orele 5.30 – 6.00 dimineața, atunci când se trezește Rebeca. Ea e un copil foarte matinal. Primul lucru pe care îl facem o luăm cu noi în pat și ne jucăm, râdem, discutăm... După asta urmează toaleta de dimineața a tustrei, ca ulterior să o petrecem pe mami la serviciu. De fapt, eu mă joc cu ea toată ziua. Câteodată soția ne găsește cântând sau dansând. Ea încă este micuță și nu prea poți să faci multe activități, dar noi găsim cu ce să ne ocupăm. Asta, pe lângă orele de somn, care sunt destul de scurte, schimbarea scutecelor, mâncarea, plimbarea zilnică.

Cum rămâne cu restul treburilor prin gospodărie?

Natalia: În familia noastră responsabilitățile niciodată nu au fost strict împărțite. Ne străduim să ne ajutăm reciproc și să nu acordăm atenție lucrurilor mici, care, de cele mai multe ori, provoacă ceartă. De exemplu, la noi în familie, soțul nu va aștepta niciodată să vin eu de la serviciu și să pregătesc cina. Dacă el în ziua respectivă stă acasă sau vine mai repede decât mine, atunci o face el. Și invers, eu nu voi lăsa niciodată un tablou jos trei săptămâni, până va găsi el timp să bată un cui. O fac eu dacă am timp și posibilitate. Așa se întâmplă și acum, de când o avem pe Rebeca. Dacă pentru el ziua a fost mai grea - fetița noastră a dormit mai puțin sau a fost mai agitată, fac eu totul prin casă când vin de la serviciu. Și invers, pot găsi totul pregătit dacă soțul a avut timp.

Ați spart stereotipurile...

Alexandru: Exact! Ceea ce aș vrea eu să menționez este faptul că în Moldova există foarte multe stereotipuri, adânc înrădăcinate și cel mai greu lucru, atunci când iei o astfel de decizie, precum a noastră, este să treci peste aceste stereotipuri, să treci peste criticile și privirile mirate ale prietenilor și vecinilor, care se uită la o astfel de situație ca la ceva straniu. De fapt, nu văd nimic straniu în faptul că tata își crește copilul și spun din proprie experiență că, de multe ori, un bărbat se poate isprăvi mult mai bine decât o femeie.

Natalia: Pentru noi această decizie a fost una simplă, deoarece ne străduim mai tot timpul să facem ceea ce ne convine nouă, fără a acorda atenție la ceea ce spun alții sau cum trăiesc alții, sau cum cred alții că ar trebui să fie. Nu regret nici o secundă decizia pe care am luat-o, deoarece acum noi suntem mai uniți ca niciodată, deoarece soțul meu își iubește fiica poate chiar mai mult decât mine, iar eu nu cunosc ce-i aia depresie postnatală sau singurătate după naștere. Am avut norocul să am parte de cele mai frumoase sentimente și de cea mai frumoasă perioadă din viața mea.

 

Fotoimg.wall-street.ro, arhiva personală

Adaugă comentariu

Close