Ala Mândâcanu, de la politică... la bunică de cinci stele

Ala Mândâcanu, de la politică... la bunică de cinci stele

Discuțiile cu Ala Mândâcanu nu pot fi scurte. E demonstrat. Fostă parlamentară, militantă pentru drepturile femeilor din Republica Moldova, profesor universitar, jurnalist, purtător de cuvânt al Consiliului coordonator al Diasporei în 2012-2014,  tot ea soție, mamă și bunică, poate atâtea lucruri interesante să-ți povestească, indiferent că e vorba de politică, de nepoți sau de educație, încât un articol de o pagină se poate transforma lejer în unul de patru pagini și tot nu devine exhaustiv.  

În curând se fac 10 ani de când am plecat în Canada, la îndemnul fiicelor. Plecând, am lăsat în urmă o situație politică deprimantă, un partid totalitar la putere și o situație generală incertă care nu părea să se schimbe în viitorul apropiat. Dar a venit 7 aprilie 2009 și Republica Moldova a pornit pe o cale democratică, iar asta ne-a dat curaj. Cetățenii stabiliți peste hotare au susținut cu ardoare noua eră și au votat Alianța pentru Integrare Europeană. Diaspora s-a implicat activ în progesul de reforme democratice.  În 2010 a fost reformat Consiliul Diasporei. Apoi au urmat congresele Diasporei, din 2010, 2012 și 2014, la care am luat parte și eu. Am elaborat și adoptat niște Rezoluții importante care  s-au realizat parțial. Ne-am bucurat când totul mergea bine în Republica Moldova și procesul de integrare europeană avea succes. Am salutat obținerea regimului liberalizat de vize, semnarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu UE și am regretat nespus când guvernarea pro-europeană a dat-o în bară. Acum, atmosfera în Republica Moldova e destul de tensionată, dar eu vreau să fiu optimistă. Sper că trăim o perioadă de criză inerentă unui stat nou-născut și că direcția de dezvoltare democratică și europeană nu va fi deturnată. Republica Moldova încă nu a ieșit, din păcate, din perioada de tranziție. Eu îmi exprim totuși speranța că forțele democratice, sănătoase și deschise la minte din această societate  nu vor permite ca traseul european să fie deturnat cu 180 de grade spre unul estic, totalitar. Într-un cuvânt, eu continui să privesc evoluția statului moldav cu un optimism rezervat.

Totuși, Moldova a evoluat din 2009 încoace și acest lucru este evident. Timpul nu a fost pierdut în zadar. An de an, venind la Chișinău, observ schimbările spre bine și sper că și cetățenii  simt aceste schimbări. Mie îmi place cum arată Chișinăul. Deși trebuie să recunoaștem că s-au comis erori în gestionarea municipiului, e cazul să menționăm că avem o capitală europeană și să găsim cuvinte de laudă pentru primarul Dorin Chirtoacă. Orașul e curat, se înalță edificii elegante, moderne, avem parcuri verzi și îngrijite, și constat cu plăcere ce cafea bună se servește aici. Recunoaștem că sub aspect architectural Chișinăul este un oraș eclectic, dar e în continuă dezvoltare și acest lucru ne dă speranțe. Și chiar dacă locuitorii capitalei sunt nemulțumiți pe bună dreptate de unele din politicile municipale, de scandalurile de corupție, eu zic că lucrurile nu sunt chiar atât de grave cum arată. Și mai sper că la următoarele alegeri chișinăuienii nu vor vota un primar antinațional.

Același lucru l-am observat nu doar în capitală… Am mers din Chișinău spre nord zilele trecute și am ramas impresionată de aspectul înfloritor al satelor, de calitatea drumurilor, de aspectul îngrijit al câmpurilor agricole…

Lucrurile se schimbă, totuși, spre bine, iar parteneriatul cu Uniunea Europeană este unul benefic pentru localitățile rurale, pentru infrastructura satelor, pentru situația spitalelor, grădinițelor, școlilor etc.

Ceea ce se schimbă mai greu, din păcate, este mentalitatea, în mare măsură încă sovietică, a cetățenilor de rând. Chiar dacă mulți asimilează modele occidentalte în gestionarea treburilor, în felul de a se îmbrăca, de a-și construi case moderne, totuși modul de gândire și de comunicare în societate rămâne ca și acum 20 – 30 de ani. Mă refer la gândirea patriarhală și învechită a cetățeanului de rând. Încă se mai așteaptă să vină un „tătuca”, un partid, un binefăcător, care să rezolve problemele fiecăruia. Cetățenii nu au deprins încă exercițiul solidarității și al auto-organizării  în numele unei cauze frumoase. Se mai preferă lupta „împotriva” cuiva și nu „pentru” ceva. Manipularea mediatică deprimantă și antidemocratică ia proporții amenințătoare. Cel mai elocvent exemplu este adoptarea legii privind alegerea președintelui de către popor… După mine, această modificare a Constituției, dorită de societate, este  un semn clar că omul nostru este încă sovietic la cap și își dorește cu disperare un șef care să fie în vârful piramidei  și pe umerii căruia să fie pusă rezolvarea tuturor problemelor.

Dar asta nu mă oprește să vin an de an acasă. Mă aduce dorul de mama Iulia Mândâcanu, care la vârsta sa onorabilă este încă foarte activă, energică și interesată de tot ce se întâmplă în societate. Mai vin și pentru a-mi revedea prietenii, colegii, oamenii dragi inimii.

Anul acesta am sărbătorit la Chișinău, alături de foștii colegi de facultate, aniversarea a 40-a de la absolvirea USM. A fost frumos și emoționant. Sper să ne revedem și peste 10 ani, în 2027. (râde)

Tot în această vizită am reușit să pun în practică un proiect interesant, susținut de BRD, OIM, SCD, ULIM: ”Revenirea profesională a diasporei”. Am susținut la ULIM un training ”Comunicarea și antreprenoriatul social în Diasporă” la care au participat jurnaliști, reprezentanți ai societății civile, studenți și profesori.

Și în Canada astăzi mă simt acasă. Montrealul este orașul în care locuim cu soțul alături de copii și de nepoți. Canada știe să primească frumos noii veniți și să le ofere un mod de viață decent, o stabilitate economică și socială, un viitor sigur pentru copii și nepoți. Mie mi-ar plăcea ca Republica Moldova să devină un stat în care lucrurile merg  la fel de bine ca în Canada și spre care își îndreaptă speranțele cetățenii altor state dornici de schimbare…

La Montreal desfășor multiple activități și proiecte comunitare, culturale, de comunicare și de informare. Despre acestea puteți găsi informații pe site-ul Comunității Moldovenilor din Quebec, www.moldovaquebec.ca. În parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova, cu Asociația Culturală Română, cu organizații precum Koolture Tricolore, Artizana, Academia Educativă din Montreal, Dor, revista „Pici Voinici” și alte ONG-uri, organizăm servicii consulare, concerte, sărbători, conferințe și lansări de carte pentru membrii comunității.

Și totuși, principala mea preocupare în Canada e cea de soție, mamă și bunică. Am cinci nepoți și deci, cum îmi place să glumesc, sunt o bunică de cinci stele. Ei sunt o prioritate pentru mine, după soț, bineînțeles. (râde) Am patru nepoți și o nepoțică. Cel mai mare, Radu, face în curând 16 ani, iar cel mai mic, Gabriel, are un an și câteva luni. 

Pe cei mai mari îi aștept cu prânzul când vin de la școală, asta în cazul în care nu declară că își pregătesc ei singuri ceva; discutăm și ne povestim noutățile. Comunicarea are loc, bineînțeles, în limba română. Dacă dorim ca nepoții să nu uite limba maternă, trebuie să comunicăm cât mai mult cu ei în română. Înainte le citeam poveștile lui Ion Creangă, le propuneam spre lectură poezii de Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, astăzi utilizăm frecvent internetul pentru informarea culturală. Într-un cuvânt, îmi fac datoria de bunică. 

Educația în Canada este o un capitol aparte. Școala de aici are o abordare mult mai pragmatică față de procesul de studii. Cunoștințele teoretice nu sunt o prioritate în procesul de instruire din clasele primare. Accentul se pune pe descoperirea aptitudinilor copilului și pe dezvoltarea metodelor de învățare, nu pe memorarea automată. Nu se învață poezii pe de rost… Acolo familia este implicată în activitățile școlare. Și invers, copiii sunt implicați în activitățile părinților. De exemplu, o zi din an copiii merg la părinți la serviciu și petrec acolo o zi întreagă, urmărind ce fac părinții în activitatea lor profesională obișnuită. Astfel, ei înțeleg nu din auzite cu ce se ocupă mama sau tata. Nici șefii și nici ceilalți angajați nu sunt împotrivă, ci salută inițiativa. Apoi, copiii sunt încurajați să prezinte la ore realizările membrilor familiei lor. De exemplu, anul acesta am fost la școală de câteva ori. Nepotul cel mai mare, Radu, a avut ca temă de acasă să povestească despre unul din membrii familiei. M-a ales pe mine ca erou al discursului său. Am stat împreună acasă și l-am ajutat să pregătească o prezentare în Power Point în care am înclus fotografii interesante din activitatea mea. Astfel și Radu, și colegii lui, au aflat lucruri interesante despre mine. La fel și Radu află pe parcursul anului despre membrii familiilor colegilor săi. Această practică este valabilă înclusiv pentru procesul de instruire la grădiniță.

Apoi am fost cu nepoțica Emilia în clasa ei pregătitoare. Împreună cu alți părinți, bunici și copii am desenat, am cântat și am făcut scurte prezentări de aplicații. La Sandu și la Daniel am asistat la prezentarea proiectelor școlare, i-am fotografiat și ei au fost mulțumiți că bunica a fost martoră la succesele lor. Nepoțelul cel mic, Gabriel, încă nu are activități prea multe, dar îmi face o enormă plăcere să-l iau pe weekend și să-i las pe părinții săi să se mai relaxeze…

Pe lângă activitățile școlare, nepoții mei sunt implicați în multiple activități extrașcolare, ca și majoritatea copiilor din societate și din comunitatea noastră. Care face sport, care umblă la cercuri de engleză sau matematică, care face artă. Menționez aici organizarea sistemului de activități extrașcolare de scuți (7-11 ani) și cadeți (12-19 ani) care oferă copiilor și adolescenților canadieni niște deprinderi de viață extrem de necesare. Cei trei nepoți mai mari știu să gătească, să instaleze un cort, să se orienteze în locuri necunoscute, să se autoadministreze și să reacționeze la situații neprevăzute cu sânge rece și cu răbdare.

Jocurile și activitățile nepoților mei diferă de jocurile generațiilor precedente. Și asta mi se pare un lucru firesc într-o eră a globalizării. Băieții mai mari comunică într-un spațiu virtual cu semeni din Canada, Franța, Belgia, învață acum să-și creeze propriile programe pe youtube etc.  Emilia e pasionată de decorarea spațiilor pentru păpuși, de desen și de cărțile pentru copii. Acum am o surpriză pentru ea. Am primit o carte interesantă cu autograf pentru Emilia,  „Lola cea frumoasă”, scrisă de scriitoara și poeta Claudia Partole, colegă de facultate. Sunt convinsă că Emilia va fi încantată.

Rolul de bunică e diferit de cel al unui părinte. E mai plăcut, mai puțin stresant și îți aduce o enormă satisfacție. Cât mama și tata sunt ocupați, obosiți sau plecați la vreo petrecere, bunica poate savura comunicarea cu nepoții, oferindu-le toată dragostea și experiența.

Soțul are o întreprindere în domeniul proprietății intelectuale și nu este legat de un loc anume, activitatea sa desfășurându-se pe internet. Și el e încântat să-și alinte nepoții. Ambii venim la Chișinău ori de câte ori e nevoie.

În concluzie vreau să menționez că sângele apă nu se face, că dorul de baștină și dragostea pentru Republica Moldova sunt mereu  prezente în inimile celor plecați. Succes tuturor și succese Republicii Moldova în drumul său anevoios, dar necesar spre Democrație, Prosperare și Libertate.

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu