Vloggerul Ion Andronache despre educația creștină: Unii sfinți părinți chiar încurajează pedeapsa corporală

Vloggerul Ion Andronache despre educația creștină: Unii sfinți părinți chiar încurajează pedeapsa corporală

Ion Andronache s-a făcut cunoscut datorită vlogului numit “Ortodoxia – „pentru că așa trebuie”, creând astfel polemici în rândurile enoriașilor - susținerea unora și dezacordul altora. Când am aflat cu încântare că Ion Andronache este tată a trei copii am ținut neapărat să cunoaștem și părerea lui legată de educația creștină a copiilor. Astfel am descoperit că Ion este nu doar un vlogger deosebit, ci și un tată și un soț extraordinar. Discuția cu el a fost o adevărată revelație.

Sunt căsătorit cu o genderistă și o luptătoare înflăcărată pentru drepturile femeilor. Soția mea, Alina, este o femeie foarte puternică, mereu activă și implicată în diferite proiecte sau activități, și, nu în ultimul rând, o mamă și o soție adorabilă. Este de părere că femeile din Moldova nu au nevoie de cadouri și flori. Ele au nevoie de respect și de drepturi egale cu bărbații, iar eu o cred și o susțin. Suntem diferiți la caracter și mulți mă întreabă cum se combină creștinismul cu egalitatea de gen? Mereu zâmbesc și spun că acolo unde este dragoste și respect, este loc pentru toate. Probabil ăsta și este motto-ul familiei noastre: ”Dragoste, respect și sprijin”.

În acest spirit îi educăm și pe copiii noștri. Avem trei copii, doi băieți și o fată. Andrei are cinci ani și este un copil uneori prea matur pentru vârsta lui, prea cugetător și prea curios. Vrea să fie independent de mic (aici îmi seamănă mie), să fie primul și cel mai bun în toate. Este perfecționist și foarte sensibil, mereu gata să ajute pe cineva. Dumitru are trei ani și jumătate, este un copil foarte șotios, vesel și mereu face năzbâtii. Adoră poveștile, îndeosebi să le povestească, și el o duce foarte bine cu imaginația. Spune că vrea să devină super erou. Împreună adorăm să citim povești, dar mai ales să ni le imaginăm singuri. În lumea noastră a poveștilor, crocodilul poate fi frate cu caracatița. Ei doi au o surioară pisicuță și sunt crescuți de o ciocănitoare și un pinguin. Mezinuța Ioana, care are o lună, este micuță cât un ghemotoc (cum spun frații ei). Cel mai mult preferă să stea culcată pe burta mamei sau a lui tata, să mănânce și să doarmă. Frații o adoră și o așteptau cu nerăbdare. Ei și-au văndut în cadrul unui târg jucăriile, iar cu o parte din banii câștigați au cumpărat surorii jucării.

Copiii noștri sunt diferiți, curioși și au foarte multe întrebări, poate din motivul că noi încercăm altfel să îi educăm, fără stereotipuri și prejudecăți, chiar dacă este foarte greu. De când s-a născut Ioana, toți ne întreabă cum o vom educa. Le spunem clar – ca și pe ceilalți doi. Noi discutăm mult și despre orice, iar deciziile le luăm împreună și mereu întrebăm părerea copiilor, de la îmbrăcăminte până la decizii importante din familie. Așa consider că trebuie să fie în orice familie! Oamenii mereu se grăbesc undeva, mereu au probleme, greutăți și lucruri de făcut, iar timp pentru a discuta cu copiii nu prea găsesc. Atunci când am aflat că vom avea al treilea copil, primii care au aflat această veste au fost băieții noștri. Discuția a fost lungă și plină de întrebări. Au mers la ecografie cu noi și au fost cei mai fericiți când au văzut pe ecranul mare că sora lor le dă din mână. Păstrau poza de la ecografie pe noptiera de lângă pat și întrebau în fiecare seară când va ieși din burtă Ioana. Recunosc, nu din start am găsit această cale de mijloc în creșterea și educarea copiilor. Învățăm în continuare unii de la alții, copiii de la noi și noi de la copii.

Tema educației creștine a copiilor este una foarte vastă. Desigur fundamentul educației trebuie să fie dragostea, iar acest sentiment, alături de respect, trebuie să predomine în orice relație dintre oameni, mai ales în cea dintre părinți și copii. Nu există un șablon pentru cum ar trebui să fie o educație creștină autentică a copiilor. Unii sfinți părinți, de exemplu, admit și chiar încurajează uneori pedeapsa corporală pentru anumite greșeli ale copiilor, alții spun că e bine să ameninți copilul cu varga sau cureaua și că copiii ar trebui să se teamă de părinți. Eu însă nu sunt de acord cu o astfel de educație. Consider că copiii nu trebuie crescuți în frică, teamă și presiune. Orice lucru, fapt, situație trebuie să aibă explicație. Doar prin explicații copilul va conștientiza ce e bine și ce e rău, iar atunci când conștientizezi înseamnă că știi a lua decizii corecte. Copiii trebuie susținuți și sprijiniți în orice. Această frică îi duce pe copii la înstrăinarea de părinți, la întunecarea sufletului, la împietrirea inimii și chiar la apariția depresiei.

Într-o familie creștină, copilul trebuie educat în așa mod încât el să-L iubească și să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate. De asemenea să iubească, să respecte și să aprecieze pe fiecare om din jurul său, indiferent că e rudă sau nu, indiferent de vârstă, gen, culoarea pielii, apartenența etnică sau religioasă. Copilul este ca un burete și are capacitatea de a absorbi orice informație din jurul său: vizuală, verbală și de comportament. Fiecare copil este unic, care se dezvoltă pe tiparul ADN-ului, dar influențat de mediul în care trăiește. Este foarte important ca copilul să crească într-un mediu psihologic liniștit, să fie respectat în toate aspectele vieții sale și să nu fie ”încătușat” și limitat în alegeri, mișcare și setea de a explora lumea. Iar cel mai important lucru este comunicarea. Prin comunicare, răbdare și sprijin ajutăm și contribuim la modelarea comportamentului copilului.

Este adevărat că sunt și cazuri când interdicția este chiar obligatorie. De exemplu, nu se poate să te joci cu focul, cu obiecte ascuțite etc. Dar odată cu interdicția trebuie să vină și explicația, pentru ca copilul să înțeleagă de ce nu se poate să faci anumite lucruri. De asemenea este necesar să interzici copiilor săvârșirea unor păcate grave, cum ar fi furtul, jurământul mincinos, luarea în derâdere, hărțuirea, care este foarte des întâlnit în rândul copiilor, adolescenților.

Dar totodată copiilor trebuie să li se dea posibilitatea de a alege. În Republica Moldova educația este stereotipizată, de la haine, jucării și până la maturitate. Societatea încearcă să dicteze valori, comportamente și emoții diferite pentru fete și băieți. Iată acest lucru împedică dezvoltarea lor. În clipa în care părinții văd că au copiii diferiți, care se manifestă printr-un comportament care nu este caracteristic unei fete sau unui băiat, încep a-i presa și a le dicta copiilor cum trebuie să fie. De exemplu băieții nu plâng, fetele trebuie să fie liniștite etc. La fel se întâmplă și în diferite parohii din țară. Fetele nu prea sunt lăsate să bată clopotele sau toaca, nici măcar să citească texte importante din cadrul Liturghiei, cum ar fi citirea din epistolele apostolilor. De intrarea în altar a fetelor nici nu mai zic, e o temă tabu care am abordat-o și într-un episod al vloggului meu. Dacă în viitor voi ajunge preot mi-aș dori foarte mult să fiu ajutat în altar și de fiica mea sau de alte fete, în calitate de paraclisiere.

Unor copii li se poate crea impresia că Dumnezeu poate fi răzbunător. „Nu face aceasta — lui Dumnezeu nu-I place”, „Dacă vei face aceasta, îl superi pe Dumnezeu.” „Uite, vezi, e vina ta, că nu ai ascultat de Dumnezeu.” Sunt chestii pe care ei le aud frecvent. Dar aceste lucruri se pot întâmpla din cauza lipsei catehezei, adică a cunoașterii învățăturii de credință, care a inventat o nouă teologie. Unii o numesc “teologia babelor”. Aceste superstiții și tradiții populare care s-au infiltrat în Biserică și care nu au nimic de fapt cu creștinismul autentic sunt transmise de la bunici nepoților și tot așa din generații în generații. Unii preoți din cauza indiferenței nu le combat, iar alții poate chiar le promovează pentru a nu ieși din confortul personal.

Acesta a fost unul din motivele pentru care am hotărât să lansez videoblogul Ortodoxia - “pentru că așa trebuie”. Nu poți spune unui copil că va fi sau este pedepsit de Dumnezeu. Dumnezeul creștinilor nu pedepsește, ci iartă. El nu urăște, ci iubește și se milostivește pentru noi. Iar copiii sunt sinceri și fără prejudecăți, ei sunt cu inima curată. Și Hristos pe noi ne îndeamnă să fim anume ca ei, să primim împărăția lui Dumnezeu așa cum o primesc copiii. De Dumnezeu nu trebuie să ai frică, trebuie să-L iubești cu toată inima, tot sufletul, tot cugetul și din toată puterea.

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu

Close