Interpreta Lenuța Gheorghiță are cele mai originale costume scenice pe care le face singură

Interpreta Lenuța Gheorghiță are cele mai originale costume scenice pe care le face singură

Interpreta de muzică populară și moderatoarea emisiunii „Cântă-mi lăutare" la televiziunea „Busuioc TV", Lenuța Gheorghiță, se pare că mai are un hobby ce trezește toată admirația publicului. Își personalizează singură costumele de scenă, adăugând culoare prin intermediul broderiei cu mărgele, rezultatul fiind cu adevărat de apreciat. Chiar dacă mereu se află în criză de timp, plăcerea primită de la o asemenea activitate o face să nu se oprească.

Am început cu mulți ani în urmă. Printre primele lucrări se numărau tablourile, iconițele, brâurile, dar cu timpul am trecut la ii sau chiar fote (piesă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei n.r.). Fiind implicată în serviciu, apoi și grija față de copii, spectacolele reprezintă o bună parte din timpul meu, așa că o lucrare o pot duce la capăt, uneori, și în jumătate de an.”

Și dacă unii părinți se relaxează după ce și-au culcat copiii navigând pe internet, Lenuța Gheorghiță îmbină utilul cu plăcerea. „Mărgelele rămân a fi feblețea mea din noapte, atunci când puii mei dorm. Alteori, când privim cu toți ai casei vreun film sau povești, eu îmbin utilul cu plăcutul. Nu stau pe pat și gata sau mai nou - numai pe internet, eu încerc să fac ceva nou, frumos. Am făcut și accesorii pentru păr, de exemplu: cercuri cu mărgele și pietre.”

  

Întrebată de unde și cum reușește să-și prindă inspirația, interpreta ne-a zis că improvizează. Talentul, fiind, de fapt însăși inspirația, credem noi. „Deseori îmi pun haina în față și improvizez, iar la final văd ce-mi iese. Majoritatea iilor, pe care le am sunt procurate din România, dar practic toate le-am înfrumusețat eu, punând ceva aparte de la mine. Îmi place enorm de mult și să gătesc, dar așa cum familia mea nu e prea mâncăcioasă, plăcerea cea mare rămâne a fi mărgelele.”

Mărgelele ca mărgelele, dar ce face Lenuța Gheorghiță pe plan muzical? Și se pare că nu stă pe loc nici o clipă iar surprizele nu se lasă mult așteptate, astfel bucurându-ne în curând cu noi piese muzicale.

„În scurt timp vin să surprind ochiul publicului cu un nou videoclip și o nouă piesă alături de faimoasa orchestra a lui Nicolae Botgros „Lăutarii”.”

 

 

 

 

Sursa foto: facebook.com

Adaugă comentariu