Ion Uruşciuc: Cea mai importantă misiune a unui tată în viața copilului e în cei șapte ani de acasă!

Ion Uruşciuc: Cea mai importantă misiune a unui tată în viața copilului e în cei șapte ani de acasă!

Societatea noastră obișnuiește să atribuie foarte mult din responsabilitățile creșterii unui copil mamei, dar rolul tatălui, să nu uităm, este la fel de important. Așa crede și un tată din orașul Bălți. Vorbește românește și vede Moldova altfel prin intermediul propriului blog. Ion Urușciuc este specialist în comunicare și împreună cu soția Natalia, profesoară, au o fetiță pe nume Andreea. Deși are doar 4,6 ani, copila îi bucură cu rezultate frumoase, or, comunicarea, răbdarea, afecțiunea cu care își educă fiica își lasă amprenta vădit. Și dacă tot vă oferim părerile taților activi din țara noastră, credem că și ceilalți, mai puțin aflați în vizor, au ceva de spus, mai ales când vine vorba de educarea unui copil.

„În societatea noastră se obișnuiește să se spună că mamei îi revin cele mai dificile sarcini în familie. Probabil așa și este, de vreme ce mamele sunt acel liant care ține familiile unite sufletește, în timp ce tații, care de multe ori petrec mai puțin timp alături de cei dragi, sunt mai curând acei piloni care asigură buna „funcționare” a familiilor. Totodată, îmi dau seama că relațiile în familii sunt atât de diverse încât ar fi mai relevantă o abordare individuală atunci când vorbim despre rolul mamei și cel al tatălui. În familia mea, de exemplu, soția are un rol-cheie. Îmi dau însă seama că și rolul meu, ca soț și tată, este la fel de mare. Cred că tatăl zilelor noastre trebuie să fie un bun manager al timpului, care să știe a delimita cât mai bine timpul orelor de lucru de timpul necesar pentru consolidarea familiei. Este o misiune dificilă, dar deloc imposibilă pentru tați”, ne spune Ion Urușciuc.

Se spune că comunicarea e cheia succesului și e cu atât mai mult valabilă în relația părinte – copil. Un copil educat cu răbdare după principiile frumosului, nu va înceta să te bucure nici pe o clipă, drept exemplu fiind și fiica tăticului de mai sus. Cere mult, primește destul, respectiv oferă rezultate frumoase.

„La vârsta sa de 4,6 ani fiica noastră pune multe-multe întrebări. Comunicăm mult și ne jucăm. De multe ori Andreea vrea să ne „sechestreze”, ca astfel să-i dedicăm tot timpul nostru. Uneori, e nevoie să-i spunem că mai avem și alte activități la fel de importante. Nu întotdeauna reușim să o convingem, ea fiind cea care vrea să dea „tonul”. Îmi place să dedic tot mai mult timp familiei, să mă implic și mai mult în educația copilului. Ne educăm copilul cu afecțiune, înțelegere și răbdare”, iar roadele vin să îi bucure!

 

Timpul trece repede, e lucru știut, tocmai din acest motiv și Ion Urușciuc întrebat despre dificultățile întâlnite în procesul de educare al unui copil, ne-a vorbit despre același termen.

„Cele mai plăcute sunt plimbările în aer liber, în special cele de weekend, când dispun de mai mult timp. Mă bucur foarte mult că, și în aceste momente „ploaia” de întrebări nu încetează. Cel mai dificil lucru e atunci când îmi dau seama că timpul pe care îl petrec în sânul familiei trece destul de rapid”.

Deși în multe familii încă se mai păstrează ideea, precum că tata e personajul mai puternic, respectiv mai sever din casă, tatăl Andreei crede în diplomație.

„Cred că un tată ar trebui să fie un bun diplomat în relația cu copii săi, dar și cu soția. Așa cum fiică-mea este cea căreia îi place să dea tonul aproape de fiecare dată, aplicarea diplomației devine o misiune și mai complicată, dar necesară. Mă strădui să fiu un tată-diplomat, să ascult și să înțeleg cu grijă toate „pretențiile”. Nu știu dacă îmi reușește de fiecare dată. Între timp, cei șapte ani de acasă continuă. Primele roade ne bucură deja, însă știm că educarea unui copil este un proces continuu. Nu știu cum e să fii tată de băiat, însă consider că a fi tată de fată este o... misiune specială”, menționează acesta.

E visul oricărui părinte să-și vadă copilul fericit și împlinit odată ajuns la maturitate. Dar poate sau nu un tată să influențeze situația?

„Un tată trebuie să facă tot ce-i stă în puteri pentru urmașii săi, ca aceștia din urmă să devină oameni fericiți și împliniți. Poate cea mai importantă misiune a unui tată în viața copiilor lui are loc în perioada celor șapte ani de acasă. E perioada când tatăl contribuie la formarea personalității celor mici. Odată cu creșterea și maturizarea copiilor, dialogul tată-copii s-ar reduce la un soi de negocieri. Am auzit asta de la unii tați mai experimentați”.

În Republica Moldova, mai puțini tați își afișează public emoțiile și sentimentele față de copil pe rețelele de socializare în comparație cu mămicile. Ce crede la acest capitol tatăl de fată - Ion Urușciuc?

„Obișnuiesc să distribui fotografii și, foarte rar, secvențe video de familie în unele rețele de socializare. Cu mici excepții, nu o fac pentru publicul larg, ci pentru un cerc mai restrâns de prieteni. Internetul poate fi o primejdie, iată de ce nu obișnuiesc să afișez prea multe „secrete”, iar fiică-mea e la vârsta când copiii nu manifestă mare interes pentru păienjenișul virtual. Desigur, pe parcurs voi monitoriza îndeaproape contactul ei cu lumea virtuală.”

Deși frumoasa familie nu are decât 6 ani de viață comună, se pare că sunt o familie de la care ne putem inspira!

Foto: arhiva personală, instagram.com

Adaugă comentariu