După experienţa naşterii în Canada, nu-mi pare rău pentru taxele pe care le plătesc aici

După experienţa naşterii în Canada, nu-mi pare rău pentru taxele pe care le plătesc aici

 

După ce articolul despre exprienţa naşterii în Norvegia a moldovencei Daria Bogoev a stârnit multe reacţii pozitive şi alte mămici s-au oferit să ne împărtăşescă propriile trăiri ale acestui moment magic. De această dată am ajuns virtual (desigur), tocmai în Canada, unde o altă moldoveancă stabilită de ani buni a trăit miracolul naşterii celor doi copii ai săi. Vorbim despre Anişoara Popescu, care acum aproape o lună a devenit mămică pentru a doua oară. Ia vedeți ce ne-a povestit ea...

Am plecat pentru prima dată din ţară acum zece ani, când eram încă studentă în anul doi, cu un program pentru studenţi. M-am reîntors, dar încă atunci am ştiut că voi pleca din nou, de aceea, după ce am finalizat studiile, am plecat. De data aceasta pentru totdeauna. Iniţial am plecat în SUA, apoi peste trei ani ne-am stabilit în Canada, state care pot să spun că mi-au oferit acel comfort şi linişte de care am fost lipsită în Moldova. Aici mi-am întemeiat o familie şi m-am angajat. La moment sunt în concediu de maternitate pentru un an de zile, atât se oferă în Canada, însă de cinci ani lucrez pentru o organizație non-profit (www.ysb.ca) care ajută tinerii cu probleme din Ottawa. Am grijă de baza de date şi partea administrativă a fundaţiei. Tot aici am adus pe lume doi copii. Sunt mamă a doi băieţi, unul de 2,5 ani şi altul de trei săptămâni.  Experienţa sarcinii şi naşterii lor îmi e încă foarte proaspătă în memorie. Păcat să nu o împărtăşesc în acest articol.

Sistemul medical din Canada nu e tare complex, iar partea bună e că toţi cetăţenii canadieni au parte de asigurare de stat, care acoperă serviciile necesare, cu excepţia serviciilor stomatologice, oftalmologice şi medicamente. Pentru aceste servicii trebuie să ai asigurare privată (care de multe ori este oferită de angajator) ori o cumperi singur.

În ceea ce priveşte gravidele (aici mă refer la provincia Ontario, pentru că unele provincii pot să aibă alt protocol pe care eu nu-l cunosc), odată ce afli că eşti însărcinată mergi la medicul de familie ca să confirmi sarcina. Dacă nu ai medic de familie, atunci poţi merge la un „walk in clinic” ori îţi alegi o moaşă. Desigur că poţi opta şi pentru una, şi pentru alta. Unele gravide preferă moaşa – „midwife” se zice aici, care se ocupă de sarcină atât timp cât e fără riscuri, dar şi pentru că se creează o relaţie mai aparte. Cu moaşa ai dreptul să te vezi mai des şi în plus, midwife va avea grijă de tine şi de bebe timp de şase săptămâni după naştere. Atunci când ai un doctor ginecolog nu îţi este garantat că această persoană o să-ţi primească naşterea pentru că ei de cele mai multe ori sunt de gardă de două – trei ori pe săptămână la spitalul unde tu eşti înscrisă să naşti, deci şansele nu-s foarte mari că o să ai acelaşi doctor.

Medicul de familie te ţine la evidenţă, dacă sarcina nu are niciun risc, până pe la 25 de săptămâni, după care îţi face îndreptare la medicul ginecolog. Ecografii poţi face patru sau mai multe, în dependenţă de sarcină. Eu cu primul bebe am avut cred ca vreo zece ecografii pentru că la testul IPS (care depistează riscurile de down syndrome şi alte boli) a ieşit pozitiv, şi a trebuit să facem multe teste şi ultrasonografii ca să ne asigurăm că totul e bine. Însă în general, se face o ultrasonografie la început de sarcină pentru confirmarea termenului, după care la 12 săptămâni dacă vrei să faci testul IPS, la 20 de săptămâni morphology ultrasound şi ultima e pe la 32-34 de săptămâni,  mai aproape de data naşterii pentru ca medicul să vadă poziţia copilului.

Analize multe nu se cer cu excepţia analizei la urină la început, la sânge şi deja analiza pentru diabet zaharat la 25 de săptămâni. Toate aceste ultrasonografii şi teste sunt acoperite de asigurarea de stat, deci gravida nu achită nimic.

În cazul meu, ambele sarcini au fost fără probleme, doar că la prima, după cum ziceam mai sus, unul din testele pe care le-am făcut a ieşit pozitiv, respectiv a trebuit să trec o serie de alte teste, să merg la diferiţi specialişti geneticieni de la spitalul de copii. Internată nu am fost şi nici medicamente nu am luat pentru că nu a fost cazul, însă toate testele au fost acoperite de asigurarea medicală, respectiv, nu am achitat nimic. Dar chiar dacă problema mea ar fi necesitat internare, oricum totul urma să fie achitat de asigurarea medicală, cu excepţia medicamentelor. De fapt, unele din medicamente, la internarea în spital îţi sunt oferite gratuit.

Cu ambele naşteri am avut experienţă frumoasă. Pe primul băiat a trebuit să îl nasc prin cezariană din cauza că nu s-a întors, plus a fost şi macrosom - 4.300 gr la naştere. Piciul meu se afla în poziţie breach (stătea cu capul în sus), doctoriţa mi-a zis că spitalul unde eu trebuie să nasc nu primesc naşteri breach, respectiv dacă vreau să nasc natural trebuie să îmi găsesc alt doctor şi să schimb spitalul. Eu am fost deacord cu cezariana. Cei drept, dânsa m-a programat cu o zi înainte de „due date”, respectiv a lăsat până în ultimul moment să vadă dacă bebele îşi va schimba poziţia. Ei bine, pentru că el era mărişor, şanse să se schimbe erau mici, cei drept şi eu deja eram obişnuită cu ideea de cezariană şi chiar speram să rămână aşa cum este ca să nu mai am surprize. Dar pentru că planul de-acasă nu se potriveşte cu cel de la piață, bebe a decis singur să vină cu o zi înainte de cezariana planificată.

Odată ce s-au rupt membranele am sunat la spital şi le-am spus situaţia. La ei era deja înscrisă informaţia despre cazul meu precum şi faptul că eram programată pentru a doua zi pentru operaţia cezariană, respectiv nu a fost nevoie să stau acasă şi să aştept contracţiile din cinci în cinci minute. Nu ştiu cum e în Moldova, însă aici de fiecare dată când mergi la doctor ţi se spune, că atunci când se încep contracţiile nu trebuie să te grăbeşti la spital, pentru că e mai bine pentru mamă să stea în comfortul ei, acasă, şi să aştepte, decât pe un pat de spital. Şi doar atunci când contracţiile sunt din cinci în cinci minute să te duci.

Odată ajunşi la spital (12 noaptea), mi s-a desemnat o asistentă. Dânsa a avut grijă de mine până am născut. Stătea lânga mine mereu, mă întreba ce doresc, când apăreau contracţiile mă susţinea, când îi ceream ceva medicamente pentru durere repede îmi dădea. Soţul a fost şi el alături de mine mereu. Ştiu că în Moldova nu prea se practică acest lucru, însa e atât de important să ai omul drag aproape care să te ajute.

Când au început contracţiile să se intensifice, doctorul de gardă a venit şi a vorbit cu mine. A făcut rapid un ultrasound să vadă dacă bebele nu şi-a schimbat poziţia, în caz că acesta din urma şi-ar fi schimbat poziţia, trebuia să nasc vaginal. Pentru că eu mâncasem târziu, anesteziologul a zis că trebuie să aştept cel puţin şase ore ca să fie safe să îmi pună „spinal block” - o injecţie în spate care îmi amoreţea partea de jos a corpului. Deci, am aşteptat şase ore, timp în care mereu am fost sub supravegherea asistentei şi a doctorului care venea din când în când să vadă care e situaţia.

La ora şase dimineaţa am fost dusă în sala de operaţie. Doctorul şi anesteziologul au explicat ce urmează să se întâmple. Cât timp m-au pregătit soţul a stat în sala de aşteptare, înainte să se înceapă operaţia l-au adus şi pe el şi a stat la capul meu şi m-a ţinut de mână, dar nu a putut să vadă nimic. După vreo 20 minute doctorul mi-a zis că acuş o să simt o presiune mare la abdomen, era momentul când îl scoteau pe bebe. După câteva secunde am auzit primul plânset. Îl întrebam pe soţ ce se întâmplă şi cum arată micuţul. După ce l-au curăţat, măsurat, cântărit, l-au dat soţului şi el îl ţinea în braţe lângă mine. Când l-am văzut am început să plâng fără să vreau...

După vreo 40 de minute doctorul  a finalizat „lucrul" cu mine, la sfârşit ne-a felicitat, a zis că totul a parcurs fără probleme. După aceasta am fost mutaţi în sala de recuperare unde am stat cam o oră, timp în care au pus bebele la mine pe piept. Am fost verificaţi ambii şi ne-au zis că suntem gata să mergem în camera unde vom sta până la eliberare. Odată ajunşi în cameră la fiecare două ore o asistentă venea să ne verifice, îmi dădeau pastile mie pentru durere, cu toate că prima zi nu am simţit nimic din cauza injecţiei care mi-a fost administrată în spate.

Când mergi să naşti este recomandat să ai cu tine scutece pentru cel mic, şerveţele umede, hăinuţe de schimb. Pentru mamă la fel, se cer haine de schimb, produse pentru igienă, cu toate că spitalul oferă toate aceste privilegii din contul lor. Alimentaţia este foarte diversă din trei în trei ore. Încă din prima zi mi-au adus o salată. Ei nu cred că anumite produse pot să cauzeze dureri de burtă nou născutului.

Seara a venit o asistentă şi ne-a aratat cum să băim bebeluşul. Toată lumea a fost amabilă. După 48 de ore mă simţeam destul de bine aşa că am cerut să fiu eliberată. După ce doctorul a verficat operația a zis că totul e bine și pot să plec când vreau. Frumuşel am făcut bagajele, am mulţumit asistentele (fără să plătim pe nimeni) am luat copilaşul şi ne-am îndreptat spre casă unde am început o noua viaţă.

Cu al doilea copil am avut posibilitatea de a alege - naştere vaginală sau cezariană. Pentru că avusem o experienţă frumoasă cu prima cezariană şi erau şanse iar să nasc un copil macrosom, am ales să fac cezariană. Am fost tratată cu respect şi a doua oară, mi-au fost îndeplinite dorinţele. De aceea, drept recunoştinţă am cumpărat o cutie de ciocolate şi am lăsat-o la recepţie pentru toate asistentele medicale.

Eu ştiu că fiecare femeie are povestea ei de naştere şi nici un caz nu seamănă unul cu celălalt, însă eu am fost atât de mulţumită de felul în care am fost tratată, fără să mă gândesc că trebuie să plătesc pe cineva ca să primesc servicii de calitate. A fost o experienţă extraordinară care nu m-a speriat şi nu m-a făcut să vreau să nu mai fac copii, dimpotrivă. Anume ajungând în astfel de situaţii, nu-mi pare rău pentru taxele pe care le plătesc aici în Canada.

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu