Sfaturi utile: remedii naturiste care ajută împotriva arsurilor solare

Sfaturi utile: remedii naturiste care ajută împotriva arsurilor solare

Vara este perioada când mergem la plajă și unii dintre noi nu se preocupă de protecție din timp crezând că nu se vor arde. Dar pot apărea și diferite situații când a fost nevoie să stați mai mult timp în soare fără să aveți cu ce vă proteja și astfel să vă ardeți. În articolul nostru vă oferim informații despre cele mai bune remedii naturiste pentru a diminua durerile provocate de arsurile solare.

 

Aloe Vera - cu proprietăți calmante și antiinflamatorii

Aloe Vera este planta cea mai utilizată pentru tratarea arsurilor solare la copii și maturi. Extracte din ea se găsesc și în foarte multe produse din farmacie care se recomandă în cazul arsurilor.

Oțetul – cu proprietăți antiseptice și de răcorire

Oțetul de mere este unul dintre cele mai cunoscute remedii pentru tratarea arsurilor solare. Are proprietăți antiseptice și răcorește pielea încinsă. Însă, mare atenție, căci oțetul nu se pune pe zona afectată, ci trebuie să adaugi două căni de oțet de mere în cada umplută cu apă călduță și să stai în ea 10-15 minute.

Mierea – cu efect antibiotic care grăbește vindecarea pielii 

Unii specialiști susțin că aplicarea mierii pe zonele arse ale pielii ar avea efecte mai benefice decât cremele cu antibiotice.

Lapte rece - ideal pentru tratarea arsurilor solare la copii

Compresele cu lapte rece pot face minuni pentru zonele de piele afectate de razele soarelui. Laptele creează un fel de protecție din proteine la suprafața pielii, care reduce disconfortul.

Ulei de coriandru – cu un efect ce reduce inflamația

Dacă cel mic s-a ars de soare, atunci poți folosi ulei esențial de coriandru. Aplicarea lui pe părțile arse ajută la reducerea inflamației.

Bicarbonatul de sodiu – cu efect de calmare a pielii arse

Chiar dacă sună ciudat, bicarbonatul de sodiu are meritul de a crea un mediu alcalin propice pentru calmarea inflamațiilor și reducerea durerilor provocate de arsuri. Deci, amestecă praful cu puțină apă până se formează o pasta subțire. Aplică apoi pe zona afectată, lasă să acționeze câteva minute, după care clătește bine cu apă.

Uleiul de măsline – cu efect de tratare

Uleiul de măsline are efecte benefice în tratarea arsurilor solare atunci când e combinat cu oțetul și în acest caz aplicat direct pe zona afectată. Amestecă două lingurițe de ulei cu două lingurițe de oțet și masează pielea arsă. Lasă să acționeze timp de o oră și apoi clătește ușor.

Castravetele - calmează pielea și oferă o senzație de răcorire

Poți aplica bucăți de castravete direct pe piele sau îl poți rade și amesteca cu lapte, iar această compoziție să o lași pe zonele afectate timp de jumătate de oră, după care clătești bine.

 

Totuși, cel mai bun tratament al arsurilor solare rămâne prevenția. Nu sta cu cel mic pe plajă între orele 11.00 și 17.00 nici sub umbrelă, căci razele puternice pătrund prin materialul acesteia.

 

Informații: copilul.ro

Foto simbol: cosmepedia.info

Adaugă comentariu

Închide