Vacanțe obligatorii de 42 de zile pentru toate grădinițele din țară

Vacanțe obligatorii de 42 de zile pentru toate grădinițele din țară

Un nou Regulament al Instituțiilor Preșcolare, aflat încă la etapa de elaborare, a creat mare vâlvă în rândul părinților. Motivul este un punct potrivit căruia instituțiile preşcolare îşi vor sista activitatea, pe timpul verii, pentru o perioadă de 42 de zile.

După mai multe încercări eșuate de a face lumină, Ministerul Educației, în persoana dlui Valentin Crudu, şef al Direcţiei învăţământ preuniversitar, a recunoscut în cadrul emisiunii „Acasă devreme” cu Maria Marian, faptul că acest aspect există în noul regulament.

“…În ceea ce privește vacanțele de vară de 42 de zile - recunosc că există acest punct. Înțeleg temerea părinților, dar sunt mai mulți factori care au determinat Ministerul Educației să vină cu această propunere. Am fost informat că s-a discutat și cu părinții. Au fost foarte multe focus-grupuri, inclusiv cu cadrele didactice, care au lucrat cu părinții. Sunt de acord cu părinții care spun că trebuie să ne gândim foarte atent la faptul că instituțiile vor fi închise pe o perioadă de 42 de zile - atâta timp cât are concediu un cadru didactic din grădiniță. Acest lucru se va observa foarte vădit în Chișinău și în ale localități mari”, susține V. Crudu.

Tot șeful Direcției susține că acest regulament încă nu este bătut în cuie. „Până la aprobarea definitivă și publicarea acestui regulament, bănuiesc, vom revenim la acest punct, care nu este unul categoric. În cazul dat autoritatea publică locală, în  gestiunea căreia se află instituțiile preșcolare, va decide care instituții vor pleca în vacanță în luna iunie, care în iulie sau în august, și vor fi stabilite anumite instituții preșcolare care ar putea să înmatriculeze copii din alte grădinițe, în perioada vacanțelor.”

Această declarație a ministerului a nemulțumit deja un număr mare de părinți, care nu sunt de acord cu închiderea grădinițelor pentru o perioadă de 42 de zile. Ei urmează să lanseze o petiție online. 

 

Foto: lagunaphuket.com

Adaugă comentariu