Cele mai inspirate idei de la sărbătoarea toamnei

Cele mai inspirate idei de la sărbătoarea toamnei

 

Tradițional la sfârșitul fiecărei toamne, grădinițele din capitală organizează petreceri deosebit de frumoase, prin care elogiază regina anotimpurilor Toamna. În popor sărbătoarea este numită de obicei „Toamna de Aur” sau „Adio Toamnă”. În cadrul acestei festivități copiii își iau rămas bun de la acest anotimp. Îmbrăcând haine de sărbătoare, ei recită poezii, cântă, dansează și au multe alte activități frumoase. 

Grădinițele din Chișinău, în special cele private, încearcă la fiecare sărbătoare să aducă ceva inedit și creativ. Ne-au impresionat câteva grădinițe din Chișinău, care au avut în această toamnă un program mai neobișnuit. Vă prezentăm ideile mai jos, pentru inspirație! 

Grădinița „ABC” Sărbătoarea Toamnei la Grădinița „ABC” a fost mai neobișnuită decât de obicei, după ce au cântat și au recitat poezii dedicate toamnei, micuții împreună cu educatorii au mers la cules de struguri într-o potgorie din codrii Moldovei. Acolo copiii de la mic la mare au fost plimbați cu câteva căruțe trase de cai, au admirat bogățiile toamnei și frumusețea naturii pe viu. Micuții au avut parte de o zi extraordinar de frumoasă, iar la sfârșit aceștia au fost răsplătiți cu o masă din bucate tradiționale moldovenești.

Detalii despre grădinița „ABC” găsiți AICI.

 

Grădinița „Academia Deceluș”Copilașii de la Academia Deceluș au fost îmbrăcați cu tematică de toamnă. Pe lângă faptul că au spus poezii, au cântat și au dansat, aceștia au mai participat și la concursul „Cel mai haios dovleac”. În cadrul concursului fiecare copil a lucrat cu părinții acasă și au transformat un dovleac în personajul lor preferat, după care a fost organizată și o sesiune foto, la care copiii au făcut poze cu lucrările realizate de ei. După concurs, cu dovleceii copilașilor a fost decorată încăperea unde au avut loc petrecerea. Părinții copiilor de la Academia Deceluș au avut posibilitatea să urmărească de acasă întreaga sărbătoare prin intermediul camerelor video instalate în sala unde au loc toate festivitățile. Astfel copiii nu s-au incomodat de prezența părinților sau a altor persoane și au fost mult mai activi.

Detalii despre grădinița „ACADEMIA DECELUȘ” găsiți AICI.

 

Grădinița „Căsuța Buburuzei”În cadrul sărbătorii au fost organizate diferite concursuri: cel al desenelor de toamnă, cel al decorului de toamnă din condimente alimentare și cel al compoziților din fructe și legume. A fost înscenată Povestea Ridichea, la care personajele au fost îmbrăcate în fructe și legume. A fost improvizată chiar și Zâna Toamnă. Copiii au cântat, au dansat, s-au jucat, au spus poezii și ghicitori. Iar cei mici au avut o activitate mai deosebită decât ceilalți, aceștia au fost puși în situația de a sorta fructele și legumele pe categorii: după volum, după culoare etc. 

 

Detalii despre grădinița „CĂSUȚA BUBURUZEI” găsiți AICI.

Foto: Arhiva personală

 

Adaugă comentariu