E bine sau nu să ai un copil perfecționist? Psihologul Monica Bolocan ne răspunde

E bine sau nu să ai un copil perfecționist? Psihologul Monica Bolocan ne răspunde

Dorința de a fi mai bun, mai bine pregătit este normală și chiar necesară pentru evoluția de orice fel a omului, dar în momentul în care această tendință de a "fi mai bun" se îmbină și cu o comparație obsesivă cu ceilalți, atunci aceasta devine periculoasă. Psihologul clinician și educațional din România, Monica Bolocan îndeamnă părinții să analizeze atent ambele forme ale perfecționismului, căci dacă forma pozitivă direcționează copilul spre progres și depășirea propriilor limite, atunci forma „rea” atrage după sine anumite patologii, fiind  de un caracter autodistructiv.

Perfecționismul este încurajat încă din școală primară de către părinți, prin atenția exagerată pe care o dau notelor, și prin comparația cu alți elevi. Pe lângă școală, mai toate sistemele societății umane nu fac decât să te îndemne să fii mai bun, mai frumos, mai slab, mai deștept, mai bine pregătit. În aceste condiții, părintelui îi revine o responsabilitate mare de a învăța personalitatea în formare-copilul, să facă față virusului  numit „perfecționism”.

  Semnele perfecționismului „bun” :

  • Găsește plăcere și bucurie în a rezolvă probleme dificile și a finaliza ce a început;
  • Are o părere bună despre sine, încredere în sine și control intern (percepția că de el depinde ceea ce i se întâmplă, și că rezultatele obținute se datorează propriilor decizii și efortului depus);
  • Își stabilește “ținte” provocatoare, dar realiste. Își asumă riscuri și acceptă provocări noi;
  • Acceptă nereușita ca pe o provocare. Frustrările îl motivează pentru a face mai bine;
  • Se concentrează pe punctele tari și pe avantaje. Își cunoaște limitele, și face eforturi să și le depășească;
  • Este pozitiv, plin de energie, și se bucură de reușitele sale. Știe să se relaxeze și să își savureze succesul;
  • Trăiește sentimentul satisfacției personale;
  • Acceptă sfaturile altora și privește constructiv criticile.

Semnele perfecționismului „rău”:

  • Este încrâncenat, nervos, absorbit de ceea ce face. Pare tot timpul preocupat de ceva și supărat;
  • Nu este mulțumit de rezultate pentru că niciodată nu este suficient de “perfect”;
  • Caietele copilului sunt pline de ștersături, corecturi, sau pagini rupte pentru a fi refăcute. Prin urmare, copilul reușește cu greu să termine la timp ceea ce are de făcut, în ciuda efortului considerabil, fapt ce îi accentuează nefericirea;
  • Pare lent, pentru că gândește “de 10 ori” înainte de a răspunde sau a finaliza ceva, în căutarea rezultatului perfect. Pierde ore întregi pentru sarcini care, în mod normal, necesită câteva zeci de minute;
  • Este adesea obosit, chiar epuizat de efortul de a face totul perfect. Are frecvent dureri de cap sau de burtă – în special atunci când performează sub așteptări – și, în timp, poate dezvolta diverse afecțiuni asociate stresului;
  • Nu acceptă criticile sau sfaturile altora, luându-le ca pe un atac personal. Are o toleranță la frustrare extrem de scăzută. Trăiește intens sentimentele umilinței , vinovăției și rușinii;
  • Evită experiențele noi și nu își asumă riscuri. Simte nevoia să aibă totul sub control;
  • Se decide greu atunci când are de ales, și adesea pierde oportunități;
  • Stabilește standarde foarte înalte, adesea nerealiste, atât pentru sine cât și pentru ceilalți;
  • Este extrem de critic, atât față de propria persoană cât și față de alții, și, prin urmare, are probleme de relaționare socială, făcându-și cu greu prieteni;
  • Se concentrează pe punctele slabe și pe dezavantaje;
  • Nu știe și nu reușește să se relaxeze și să se bucure de lucrurile mărunte, fiind permanent tensionat.

„În cazul perfecționismului “rău”, sub presiunea celor din jur, copilul învață că pentru a fi iubit și apreciat trebuie să fie perfect. Nu există decât alb și negru, totul sau nimic și nu poți fi decât primul sau ultimul. Dacă nu câștigi, ești un ratat. Adesea chiar părinții gândesc și se comportă astfel, oferind propriul model copiilor. Există frecvent o componența substanțială de anxietate în perfecționism, pentru că, de multe ori, frică (de a greși, de a dezamăgi, de a fi criticat, respins sau pedepsit etc.) este cea care împinge spre a face lucrurile perfect, și nu bucuria lucrului bine făcut. În acest caz, copilul duce pe umeri o uriașa povară. El devine, treptat, profund nefericit, prins în capcană obsesiei de a fi perfect.”, ne spune psihologul.

Uneori ai impresia că naștem și creștem copiii pentru societate, perfecți așa cum și-i dorește ea și nefericiți așa cum nu îi vrem noi. Copiii trebuie să își trăiască copilăria frumos iar noi să-i educăm corect.

„Copilul care suferă de perfecționism extrem are nevoie de ajutorul celor din jur pentru a ieși din această capcană. Este foarte mare riscul de a dezvolta, în timp, diverse dezechilibre somatice și tulburări psihice (tulburarea obsesiv-compulsivă, anxietate, depresie, anorexie și alte tulburări alimentare) și chiar o tulburare de personalitate. Ei au nevoie să învețe cum să își transforme dorința de a fi perfecți într-o sursă de bucurie, energie și progres.”, a mai adăugat Monica Bolocan.

Sursa: sfatulparintilor.ro, kingslandschooltx.org

Adaugă comentariu

Închide