Cum să îţi convingi copilul să citească în vacanţă

Cum să îţi convingi copilul să citească în vacanţă

Pentru că în ultimii ani lectura obligatorie pe care o primesc pentru vacanţe de la profesori a devenit o corvoadă, mai ales că mediul online este tot mai ofertant, tot mai mulţi părinţi se plâng de faptul că le este tot mai greu să-şi convingă copii să citească o carte.

De aceea, este nevoie ca aceştia să afle câteva mici trucuri prin care şi-ar putea determina odraslele să descopere plăcerea lecturii, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Curtea Veche.

Aduceţi cartea în preajma copilului. Este foarte important pentru copil să existe cărţi în preajma lui, fie doar şi vizual, încă din primii ani de viaţă. Astfel, curiozitatea îi va fi atrasă şi, când va creşte mare, acestea nu vor fi doar simple obiecte, ci adevărate resurse pentru imaginaţie.

Fiţi un exemplu. Obişnuiţi să citiţi în preajma copilului. Astfel, acesta va putea avea încredere în exemplul personal al celor mai apropiate persoane din viaţa lui: părinţii.

Creaţi propria carte a familiei. Orice ocazie de a petrece timp în familie poate fi subiectul unei cărţi. Dacă sunteţi plecaţi pe timp de vară într-o excursie sau petreceţi sărbătorile la bunici, căutaţi mereu elemente care ar putea da naştere unei cărţi proprii.

Citiţi împreună. Chiar dacă a depăşit de mult vârsta cititului de poveşti înainte de culcare, puteţi continua acest obicei drept activitate amuzantă în familie. Timp de cel puţin jumătate de oră pe zi, realizaţi un program special de lectură în care toţi membrii familiei citesc pe roluri diverse fragmente din cărţi.

Puneţi în scenă poveştile. Citiţi-i într-un mod mai special o poveste simpatică, cu o intonaţie sau mimică deosebită şi copilul va descoperi cât de distractive pot fi cărţile. În plus, îl puteţi provoca să deseneze personajele sau obiectele pe care le aude descrise în poveste, aşa cum şi le imaginează el.

Recomandaţi-i să înfiinţeze un club de lectură. Dacă a ajuns deja la o vârstă la care poate citi singur, sugeraţi-i să înfiinţeze un club de lectură împreună cu prietenii lui. Astfel, va reuşi să citească cu mai multă plăcere toate cărţile din lista de bibliografie obligatorie şi va putea face schimb de volume şi impresii cu prietenii lui.

Oferiţi recompense. Încercaţi să nu îl obligaţi pe cel mic să citească, ci să îi oferiţi mici recompense pentru început. Astfel de stimulente vor creşte frecvenţa cititului şi îi vor aduce la cunoştiinţă domenii diferite din care îşi poate alege apoi autorul, perioada sau stilul preferat.

Mergeţi în librării. De fiecare dată când vă aflaţi împreună, la cumpărături, opriţi-vă şi într-o librărie sau la un stand de cărţi. Puteţi răsfoi împreună câteva pagini sau puteţi dezbate asupra copertei.

Încurajaţi cititul în format digital. În cazul în care observaţi că cel mic este atras mai degrabă de cititul în format digital, încurajaţi-l.

Recomandaţi volume potrivite vârstei. Este foarte important ca fiecare copil să parcurgă volume potrivite vârstei şi ritmului propriu de a citi. Nu este greşit să îi recomandaţi şi câteva cărţi mai dificile, însă luaţi în considerare faptul că este în vacanţă şi-şi doreşte să citească poveşti captivante şi uşoare.

Sursa: libertatea

Foto: maryandmarthashouse.com

Adaugă comentariu