Comportamentul tinerilor de ieri şi de azi, din spusele profesorilor

Comportamentul tinerilor de ieri şi de azi, din spusele profesorilor

Copiii de azi sunt mai dependenți de tehnologii spre deosebire de generaţiile trecute. De multe ori, copiii din ziua de azi sunt prezentaţi ca fiind incapabili să-și controleze atenția sau să fie calmi dacă nu au nicio activitate care să le trezească interesul. Cu alte cuvinte, percepția generală asupra copiilor de azi este că au probleme legate de lipsa de control.

Pentru a ajuta părinții de astăzi să-și înțeleagă mai bine copiii am apelat la opiniile unor dascăli cu experiență de zeci de ani ca să ofere o caracterizare noii generații.

Cu o vechime de peste 30 ani în sfera pedagogică, Margareta Lepădatu, profesoară de biologie la gimnaziul „Petru Lucinschi” din satul Rădulenii Vechi, r. Floreşti,  este dascălul care a găsit  mereu metode să îi ajute pe elevi să învețe mai bine.În pedagogie am un stagiu de 35 de ani. Nu-i o activitate mai importantă decât să instruieşti copiii. Principala şcoală pentru un copil, un adolescent, un tânăr, a fost, este şi va rămâne familia, casa, părinţii, bunicii,  fraţii şi surorile, dar nu în ultimul rând și dascălii contribuie în mare parte la reuşita lor în viaţă”, a spus profesoara.

Margareta Lepădatu e de părere că generaţia de astăzi este mai vulnerabile ca oricând. Omenirea degradează. Ignoranţa se află în ascensiune. Omul needucat nu mai întâmpină nici o rezistenţă. Brutalitatea se impune cu neruşinare. Violenţa  persistă în rândurile tinerilor. „Ce ţine de generaţiile din trecut, vreau să menţionez că ei se caracterizau prin modestie, mai calmi, mai reţinuti, mai amabili. În ziua  de azi, nesimţirea a devenit o calitate, iar bunul simţ un defect. La adresa tuturor părinţilor vin cu sfaturi, ca copiii să nu uite de bunele maniere, să aibă un comportament adecvat, atât acasă cât şi la şcoală, oriunde s-ar afla, pentru că aceasta este cartea lor de vizită şi că îi ajută să se descurce în orice situaţie. În familie se sădesc rădăcinile, din care cresc, apoi crengile şi florile şi fructele.  Fără părinţi buni nu poate fi educaţie bună…”, a accentuat profesoara.

Nadia Munteanu, profesoară de limba şi literatura română la fel la gimnaziul „Petru Lucinschi” Rădulenii Vechi a împlinit recent 30 de ani în domeniul pedagogic. Profesoara menționează că copiii care primesc acasă o bună educaţie, au și un comportament frumos în societate. Însă mai mulți sunt totuși copiii care nu au o educație adecvată. „Este adevărat că în prezenţa profesorilor majoritatea elevilor se străduiesc să fie politicoşi, însă, în cercul lor privat sunt departe de ceea ce se numeşte politeţe. Generaţia de azi se deosebeşte radical de ceea ce a fost odinioară elevul, atât la școală, cât şi în societate. Sunt mult mai violenţi şi intoleranţi, nerespectuoşi cu cei de vârsta lor şi cu cei mai în vârstă. Influenţa internetului şi a altor mijloace de informare, lipsa părinţilor în perioada lor de pubertate este catastrofală.  Dar... sunt şi copii foarte buni”, a încheiat pe o notă mai optimistă Nadia Munteanu.

Nadejda Bivol, profesoară la gimnaziul 102 din municipiul Chişinău, le recomandă părinţilor să-şi ajute copii să se auto-controleze ca să-şi poată corecta singur greşelile, să fie coerenţi şi să nu facă excepţii de la regulile stabilite ce ţine de educaţia copilului. „Părinţii trebuie să se concentreze asupra felului în care copilul îşi manifestă interesul sau dezinteresul cu privire la regulile care se aplică în casă. Trebuie să-şi lase nemulţumirile deoparte atunci când discuta cu copiii şi să-şi  dirijeze întreaga atenţie asupra lor. Orice cuvânt spus acestora transmite nu doar ideile părinţilor ci şi sentimentele lor”, spune profesoara.

„Se educă atunci când se motivează pentru ce este pedepsit sau apreciat. Lipsa motivaţiei dezvoltă neîncrederea” , e de părere şi Olesea Ayibova, profesoară de matematică la gimnaziul din Gura Camencii.

Ayibova Olesea le sugerează atât elevilor, cât şi părinţilor, să-şi trăiască viaţa real şi nu virtual. Părinţii nu vor avea nimic de câştigat prin faptul că acoperă golul lipsei de lângă copil cu cadouri scumpe. Copilul are nevoie şi de un sfat, de cineva căruia i se poate deschide şi care l-ar ajuta să perceapă corect lumea înconjurătoare.

 

Foto simbol: rasstanovka.ru; nmtv.tv; sigaretastop.ru; fb.ru; buyankina.ru

Adaugă comentariu

Închide