Cum combini sănătos ouăle în alimentație

Cum combini sănătos ouăle în alimentație

În condițiile în care oul este unul dintre cele mai nutritive alimente, ar fi păcat să nu profităm de calitățile sale și să-l avem cât mai des prezent în alimentația noastră. Medicii nutriționiștii au observat că oul, alături de alte alimente sănătoase, poate crea niște combinații care să fie oricând binevenite pentru buna funcționare a organismului nostru. Iată câteva dintre cele mai bune combinații:

 

Ouăle în combinație cu diverse legume

Ouăle combinate cu salate

Specialiștii ne sfătuiesc să asociem salatele preferate cu ouăle fierte. Această combinație va fi sănătoasă din următoarele motive:

• Grăsimile prezente în gălbenușul de ou vor facilita absorbția carotenoizilor prezenți în legume (aceștia sunt niște antioxidanți puternici)

• Ouăle nu sunt bogate în calorii și vor fi o sursă valoroasă de proteine alături de legumele din salată

Nutriționiștii spun că puteți consuma oricând ouă și salate, inclusiv în perioadele în care vreți să slăbiți.

Ouăle și spanacul

Și această combinație este una dintre cele mai bune din alimentație. Astfel, oul ne va furniza nutrienții necesari, iar spanacul este și el un aliment plin de minerale și vitamine atât de utile pentru noi.

De pildă, o cană de spanac gătit ne poate oferi doza zilnică de vitamina K (bună pentru sănătatea oaselor), care este solubilă în grăsimi. De aceea, ea se va absorbi mai ușor în organism datorită grăsimilor sănătoase prezente în ou.

Ouăle și ardeii grași

Alături de vitaminele și mineralele din ouă, vitamina C din ardeii grași va fi binevenită. De altfel, medicii sunt de părere că acești ardei sunt mai bogați în vitamina C decât unele citrice (precum portocalele) și ar trebui să nu lipsească din alimentația noastră zilnică.

În același timp, combinația dintre ou și ardeiul gras ne poate ajuta să ne menținem mai ușor silueta și chiar să pierdem din kilogramele nedorite. Vitamina C și numărul redus de calorii vor fi de bază pentru a ne menține nivelul de energie, deși vom scăpa de niște kilograme în plus.

Ouăle alături de cartoful dulce și de varza de Bruxelles

Este una dintre cele mai sănătoase combinații cu ouă pe care o putem face. Pe de o parte, vom avea la dispoziție vitaminele, proteinele și mineralele din ou. Pe de altă parte, cartoful dulce este o sursă de carbohidrați sănătoși și de fibre. Nu în ultimul rând, vom beneficia de vitaminele și mineralele din varza de Bruxelles, precum: vitamina K, vitamina C, vitamina A, vitamine din grupul B-urilor, potasiu, fosfor, magneziu.

Combinații sănătoase dintre ouă și fructe

Oul combinat cu avocado

Ambele alimente sunt bogate în grăsimi sănătoase și de aceea ne vor scădea nivelul colesterolului. În plus, ele ne pot accelera metabolismul și ne vor furniza multă energie.

De aceea este preferabil să le consumi încă de dimineață, cu atât mai mult cu cât ești și foarte activă din punct de vedere fizic. În timp, vei constata că aceste două alimente, alături de mișcare, te vor ajuta să obții silueta dorită.

Oul și grepfrutul

Un studiu apărut în cadrul publicației „Metabolism" (din SUA) a arătat că alăturarea dintre ou și grepfrut este o combinație alimentară benefică pentru sănătatea și pentru silueta noastră. Practic, oul ne va furniza nutrienți de calitate, iar grepfrutul va contribui la reducerea inflamațiilor din corp, ne va întări imunitatea, va accelera metabolismul și ne va menține mai bine hidratați.

Oul și afinele

Studiile desfășurate de către „Universitatea din Michigan" (SUA) au demonstrat faptul că afinele conțin substanțe menite să faciliteze arderea grăsimilor (mai ales din zona abdominală). În plus, ele sunt pline de fibre și antocianini, care pot preveni apariția maladiilor cardiace.

Nu în ultimul rând, atât oul, cât și afinele, conțin luteină și zeaxantină, ce pot diminua considerabil riscul de a dezvolta, la bătrânețe, boli precum cataracta.

Oul alături de banană

Deși pare o combinație neobișnuită, medicii nutriționiști ne asigură că este sănătoasă și că o putem încerca oricând.

Pe de o parte, banana conține potasiu, magneziu și ne poate ajuta să ne simțim mai relaxate. Pe de altă parte, oul este bogat în proteine și acizi grași esențiali, numai buni pentru a ne furniza energia de care avem nevoie.

Nu ezitați și consumați ou și banană chiar de la primele ore ale dimineții.

 

Ouăle în combinație cu diverse surse de proteine

Ouăle combinate cu carnea de curcan

Carnea de curcan este săracă în grăsimi și plină de proteine, așa că va fi numai bună dacă va fi consumată alături de ou. Poți să încerci o asemenea combinație sănătoasă încă de la micul dejun.

Totodată, trebuie să știm că ambele alimente conțin acizi grași tip Omega 3, ideale pentru sănătatea creierului și pentru menținerea nivelului de colesterol în limite normale.

Combinația de ouă și brânză

Când ne gândim la combinații alimentare cu ouă, nu putem să nu luăm în calcul și alăturarea dintre acestea și brânzeturi.

Atât ouăle, cât și brânza, conțin vitamina D, numai bună pentru sănătatea oaselor, dinților și pentru sistemul imunitar. De asemenea, cele două alimente sunt pline de calciu, care se va absorbi mai bine în organism datorită vitaminei D.

Iată de ce nu ar trebui să evitați să combinați ouăle și brânza, cu atât mai mult cu cât știți că aveți deficit de una dintre aceste vitamine.

 

Ouăle în combinație cu diverse alimente bogate în fibre

Ouăle și boabele de fasole neagră

Pentru a-ți asigura un start plin de energie într-o nouă zi, dar și pentru a-ți menține silueta sau pentru a scăpa de câteva kilograme, nutriționiștii recomandă să facem o combinație între ouă și boabe de fasole neagră.

Ambele alimente sunt pline de proteine, iar fasolea neagră conține fibrele necesare unui bun tranzit intestinal. De altfel, diferite studii au arătat că mare parte dintre persoanele care au reușit să-și introducă în alimentație fibre solubile precum acelea prezente în boabele de fasole și-au mai redus din grăsimea acumulată în zona abdomenului.

Ouăle și lintea

Lintea face parte și ea din alimentele valoroase, având în vedere că se remarcă prin conținutul de proteine, fier și potasiu.

Dacă vei combina lintea cu oul vei reuși să alături două alimente hrănitoare, care îți pot fi atât mai necesare cu cât nu consumi carne. Pentru un plus de nutrienți, poți să asociezi oul și lintea cu diverse legume, precum ardeiul gras.

Ouăle și fulgii de ovăz

Dacă vrei să te simți sătulă pentru mai mult timp și totodată să beneficiezi de un aport optim de proteine și de fibre, recurge oricând la această combinație.

Cu atât mai mult cu cât vrei să-ți menții silueta, încearcă să mănânci un ou și fulgi de ovăz la prima masă a zilei. Specialiștii spun că te vei umple de energie și că metabolismul tău va deveni mai activ, ceea ce poate reduce rata de acumulare a kilogramelor nedorite.

Oul și orezul

Când vrei să beneficiezi de o combinație alimentară sănătoasă și gustoasă, încearcă să prepari un risotto cu legume. Ideal este să folosești pentru el legume precum spanac, ciuperci, morcovi sau sparanghel.

După ce ai pregătit risotto, nu vei greși dacă-l vei servi alături de un ou, având astfel parte de o masă la care vei consuma antioxidanți (din legume), carbohidrați (din orez) și proteine (din ou).

 

 

Sursa: qbebe.ro

Foto: adevărul.ro

Articole recomandate

Adaugă comentariu

Închide