Căsuţa care poate stârni melancolie şi dor de casă

Căsuţa care poate stârni melancolie şi dor de casă

De mai bine de o lună meşteriţa de bijuterii Ludmila Apostol îşi ţine prietenii virtuali în suspans. Motivul este o căsuţă ţărănească, în miniatură, construită în mare parte din lut polimeric, la care Ludmila lucrează cu mult spor, intrigându-şi zilnic prietenii virtuali cu încă o piesă sau un detaliu (unele de dimensiuni microscopice), care completează cele patru cămeruţe şi podul casei.  Intriga este cu atât mai mare cu cât tot mai multă lume încearcă să ghicească scopul final al acestei capodopere, pe care Ludmila Apostol ni l-a împărtăşit doar nouă.  

„Ideea de a face o astfel de căsuţă a apărut cu aproximativ un an în urmă, doar că iniţial planificam să o fac în stil provence. Mi-am schimbat decizia în ziua când, după ce am făcut nişte magneţi în stil tradiţional, am remarcat entuziasmul prietenilor virtuali”, recunoaşte meşteriţa. Şi atunci a decis: căsuţa la care a visat atât, va fi elaborată numai în stil rustic: „Scopul meu principal a fost de a trezi acel sentiment de melancolie şi dor de casă multora dintre prietenii mei plecati peste hotare, or, anume această căsuţă o să îi facă să se simtă mai aproape de plaiurile natale”.

A început s-o „meşterească” acum o lună. Nu înainte de a răsfoi zeci de articole, de a admira sute de poze cu căsuţe bătrâneşti, astfel ca atunci când o va finisa să fie cât mai aproape de realitate. Potrivit schiţei (care între timp a fost modificată de zeci de ori), căsuţa ţărănească are 50 cm înnălţime şi patru camere, unde şi-au găsit locul un cuptoraş, un „blidar” pentru veselă, o masă, un pat dar şi multe alte lucruri mărunte – toate făcute în stil rustic, şi desigur podul casei, unde urmează să fie depozitate lădiţe cu legume şi borcănaşe cu dulceaţă. „În afară de comenzile pe care le am, mă strădui să lucrez zilnic la căsuţă, şi să acord timp suficient timp fiecărui detaliu în parte. Cel mai plăcut moment este confecţionarea pieselor. Unele dintre ele sunt cu adevărat minuscule. De exemplu cănuţele au diamterul de 10 - 18 mm, iar legumele de 5 – 10 mm, pe care le meşteresc fără lupă. Nu am numărat câte piese sunt în total, dar cu siguranţă sunt foarte multe. Mobilierul, vesela, cărţuliile, cuptorul etc., - toate sunt confecţionate din lut polimeric şi doar danteluţele şi covoarele sunt din stofă. Nu ştiu dacă, la moment, aş fi gata să construiesc alta la fel, poate doar în alt stil...”

Ludmila este ajutată de alte două meşteriţe cu care lucrează împreună – sora Natalia şi cumnata Lidia, iar căsuța va fi expusă în atelierul lor, pentru a încânta privirile tuturor clienţilor care le păşesc pragul. 

 

Foto: facebook

Colaj: Odoraș

Articole recomandate

Adaugă comentariu

Închide