Acerumen

Sunete albe – zgomote care liniștesc bebelușii

Sunete albe – zgomote care liniștesc bebelușii

Înainte de a se naște, copilașul a auzit zgomotele altfel, prin placenta și lichidul amniotic ce-l înconjura. Acum, după ce s-a născut, puiuțul nu înțelege nimic din ceea ce aude în jur și se agită când aude zgomote ce-l deranjează, în schimb se liniștește dacă aude sunete surde – cum ar fi aspiratorul, uscătorul de păr, apa de la duș etc.

Specialiștii au efectuat mai multe studii și s-au convins că aceste zgomote albe îi ajută pe bebeluși să se liniștească. Astfel, sunetele care îi plac bebelușului au o intensitate un pic mai mare decât o șoaptă. Zgomotul produs de un ventilator sau de picăturile ploii sunt aproape de volumul necesar.

Atunci când se afla în burtica mamei, bebelușul auzea bătăile inimii acesteia, sângele curgând prin vene, vocea, sughițurile și alte sunete produse de corp. Cercetătorii afirmă că anume sunetele haotice îi liniștesc pe copii, iar acestea sunt produse de un aspirator în funcțiune, de mașina de spălat, de uscătorul de păr, de apa care curge în chiuvetă, de vânt, de mare sau de ploaie.

Conform studiilor, zgomotele albe pot distrage bebelușul de la sunetele ce-l enervează și îl derutează – claxonatul mașinilor, lătratul câinilor, bormașina vecinului etc. Printre beneficiile zgomotelor albe mai sunt și reducerea stresului la copilași, îl fac să nu mai plângă atât de mult și de des, respectiv și părinții se pot odihni mai bine. Plus la aceasta, bebelușul nu devine dependent de aceste sunete, cu trecerea timpului el se dezvață să le mai acorde atenție.

Apropo, dacă nu vrei să ții toată ziua mașina de spălat sau uscătorul de păr în funcțiune, atunci poți descărca de pe internet playlist-uri cu sunete albe pe care să i le pui copilașului. Noi am verificat și astfel de sunete sunt pe site-urile cu aplicații pentru Iphone spre exemplu.

 

Foto: digitaltrends.com

Adaugă comentariu

Close