Acerumen

Vrei să știi cui va semăna piciul tău? Iată cum se transmit unele trăsături!

Vrei să știi cui va semăna piciul tău? Iată cum se transmit unele trăsături!

De cum află că au conceput un puiuț mic, părinții încep să ghicească cui va semăna piciul. Apoi, după ce apare, rudele și prietenii încep să se dea cu părerea cu cine se aseamănă bebelușul. În articolul care urmează vă informăm cum se transmit anumite gene la urmași.

„Genele sunt mult mai complicate decât credem”, spune Vivian Weinbatt, fost președinte al Societății Naționale de Genetică din SUA. 

Sexul copilului este stabilit încă de la concepție. Ovulul femeii poarta cromozomul de gen X, iar sperma bărbatului poartă un cromozom X sau Y. Dacă un spermatozoid X fertilizează ovulul, bebelușul va fi o fetiță, iar dacă o celula de spermă Y fertilizează ovulul – se va naște băiețel.  Tot la momentul concepției se stabilește cum va arăta copilul.

Culoarea părului

Doi părinți blonzi au șanse foarte mari să aibă un bebeluș cu păr blond, în special dacă mai au rude blonde. Același lucru se aplică și la părinții cu părul negru. Dar dacă mama și tata vin din etnii diferite - de exemplu, rudele îndepărtate ale mamei vin din Suedia sau cele ale tatălui vin din Italia - e greu de prognozat ce fel de păr va avea copilul. Se știe însă că o trăsătură precum culoare părului este determinată de cat de puternice sunt genele moștenite de mamă sau de tată. Cu cât mai mulți strămoși cu păr blond - determina o dominare a genelor cu par blond asupra genelor de păr negru.

Culoarea ochilor

Doi părinți cu ochi căprui ar putea avea un copil cu ochi albaștri, dar și viceversa. Totul depinde de genele transmise de părinți.

Cum se transmit gropițele din obrăjori?

Probabilitatea că bebelușul va avea pistrui, gropițe în obrăjori sau o bărbie despicata depinde de faptul dacă aceste trăsături sunt dominante în familie și de asemenea, depinde de sexul copilului. Bărbiile despicate sunt mai frecvente la băieți. Iar gropițele adorabile din obrăjori pot deveni mai puțin pregnante cu vârsta sau pot dispare complet . 

Cât de înalt va fi piciul?

În ultimul secol tendința este ca părinții înalți să aibă copii mai înalți, iar părinții scunzi - copii mai mici de statură decât ei. Mediul înconjurător poate influența, de asemenea, înălțimea copilului. O alimentație săracă, de exemplu, poate împiedica genele de înălțime să se exprime pe deplin.

Va avea chelie sau o podoabă capilară bogată?

Pentru a prezice dacă fiul tău va avea chelie, uită-te la tatăl mamei sale. Există o șansă mai mare de chelie în cazul în care bunicul matern al unui copil este chel. Chelia este moștenita pe cromozomul X, care este trecut de la tați la fiicele fiilor și de la mame la băieții lor. Și așa mai departe. Cu alte cuvinte, dacă tatăl mamei este chel,  el a trecut un cromozom X cu gena de chelie la ea.

 

Informații: desprecopii.com

Foto: neo-med.biz

Adaugă comentariu

Închide