Acerumen

Gimnastică pentru bebeluşi: cum îl ajutăm să-și dezvolte musculatura

Gimnastică pentru bebeluşi: cum îl ajutăm să-și dezvolte musculatura

Cu toții știm că mișcarea înseamnă sănătate, iar gimnastica este foarte importantă din fragedă copilărie. Astfel, bebelușii au chiar mai mare nevoie de gimnastică decât maturii, căci ei trebuie să capete destule forțe pentru a începe a se ține în funduleț, apoi copăcel și apoi a merge. Lovirea obiectelor, micile rostogoliri în timp ce îi schimbi scutecul şi jocul cu picioruşele în sus sunt toate mişcări care îl ajută pe bebeluş să-şi întărească musculatura, potrivit www.parents.com.

Orice formă de activitate fizică îl solicită pe bebeluş şi îl face să doarmă mai bine când vine ora de culcare. Mai mult, starea de agitaţie nu o să mai fie la fel de mare dacă micuţul îşi foloseşte energia pentru a face diferite mişcări”, explică Meena Chintapalli, medic pediatru în San Antonio, SUA.

 

1. E timpul să stăm pe burtică

Bebeluşii petrec cea mai mare parte a timpului stând pe spate. Aşa că poziţia pe burtă nu numai că poate părea un lucru nou pentru ei, ci îi ajută să-şi întărească musculatura de la nivelul gâtului, braţelor, umerilor, spatelui, dar şi din zona abdominală. Specialiştii de la Academia Americană de Pediatrie sunt de părere că bebeluşul poate să fie pus câte puţin pe burtă încă din prima săptămână de viaţă. Indicat este ca în primele luni să începi cu sesiuni de exerciţii care să nu dureze mai mult de trei minute, ca mai apoi să creşti timpul la cinci minute când bebeluşul e mai mare. Aşază micuţul pe burtă pe o pătură, după care pune-te şi tu pe burtă. Vorbeşte cu el, cântă-i, scoate sunete care să îi atragă atenţia şi pune în faţa lui jucării cât mai colorate.

De regulă, bebeluşii mişcă mult capul în ambele părţi pentru a vedea lucrurile din jurul lor, iar acest fapt ajută la dezvoltarea musculaturii gâtului, dar şi a spatelui. Chiar dacă la început micuţul nu va face multe mişcări când este pus pe burtă, cu timpul el va începe să îşi mişte mâinile şi picioarele, după care va încerca să se rostogolească pentru a ajunge la lucruri.

 

2. Facem (un fel de) abdomene

Ridicarea uşoară a bebeluşului de mâini în poziţia de şezut ajută la întărirea muşchilor de la umeri, de la abdomen, braţe şi spate. Pentru a se ridica bebeluşul îşi va încorda muşchii de pe burtă, apoi va încerca să-şi menţină capul în aliniere cu corpul, ceea ce ajută la întărirea musculaturii şi construirea echilibrului. Poţi încerca acest exerciţiu cu bebeluşul după cea de-a 6-a săptămână de viaţă. Îţi poţi pune mâinile în spatele umerilor lui dacă nu reuşeşte încă să îşi ţină bine capul ridicat. O bună modalitate prin care poţi anima aceste exerciţii este să îl pupi pe bebeluş pe frunte de fiecare dată când ajunge cu căpşorul în dreptul capului tău.

 

3. Să facem bicicleta

Ţi-a recomandat medicul pediatru să faci bicicleta cu picioarele micuţului pentru a-l ajuta să elimine mai uşor gazele? Bine de ştiut este că această metodă nu este doar una care pune presiune pe burtă pentru a elimina gazele, ci şi una prin care el îşi poate lucra musculatura genunchilor, şoldurilor şi picioarelor. Mai mult, mişcarea de tip bicicletă favorizează creşterea flexibilităţii şi face ca muşchii gambei să fie mai bine dezvoltaţi. Pune bebeluşul pe spate şi mişcă-i uşor picioarele ca şi cum ar pedala pe bicicletă. Zâmbeşte-i, scoate zgomote şi cântă-i în timp ce el face mişcare. Poţi repeta de trei până la cinci ori mişcarea, mai ales dacă bebeluşul pare încântat de noul joc la care participă.

 

4. Ridicarea de „greutăţi”

Ridicarea obiectelor din jurul lui este o bună metodă prin care micuţul învaţă să prindă lucrurile cu mâna, să aibă o mai bună coordonare mână-ochi şi chiar să-şi dezvolte musculatura de la nivelul umerilor, braţelor şi mâinilor. Pune în jurul lui mai multe jucării de culori, forme şi greutăţi diferite (unele de pluş, altele din plastic) şi lasă-l să le ridice şi să le studieze. De regulă, bebeluşii încep să apuce lucruri şi chiar să le bage în gură după ce trec de 4 luni. O bună idee este să îi prinzi jucăriile de mânerul scaunul de tip scoică dacă bebeluşul este prea mic şi nu reuşeşte să stea în fund, iar după 6 luni să le aşezi în jurul lui. La început îi poţi arăta tu cum să ridice şi să studieze jucăriile.

 

Informații și foto: totuldespremame.ru; istock.com; otnogi.ru

Adaugă comentariu

Închide