Acerumen

Fricile picilor la diferite vârste

Fricile picilor la diferite vârste

Mulţi părinţi se plâng de fricile propriilor copii. Dar frica este o reacţie normală a omului faţă de un eventual pericol. Iar picii, în lipsa unei experienţe de viaţă, se tem de tot ce e nou, necunoscut  şi neaşteptat.

Sentimentul de frică este cunoscut tuturor şi puţini dintre noi se pot lăuda cu faptul că în copilărie nu erau fricoşi. Iar faptul că piciul are frică e absolut normal, spun psihologii. Mai mult: lipsa acestui sentiment poate semnaliza o reţinere în dezvoltarea normală a copilului.

Nu orice frică este dăunătoare copilului. Pentru că ea îl păzeşte de primejdii. Doar a fi precaut este o componentă a instinctului de autoapărare.  Doar dacă ţi-i frică de înec nu te scalzi la adânc, iar traversând strada, neapărat te vei convinge dacă nu vine vre-o maşină. Odată cu dezvoltarea şi creşterea copilului unele frici vor dispare şi în locul lor vor apare altele. Dar acum pentru că este mic, lumea lui se deosebeşte considerabil de cea a maturilor şi lucrurile care pentru noi sunt obişnuite, lui îi pot provoca îngrijorare. Sarcina părinţilor este să îi explice care lucruri şi cum funcţionează, în care situaţii trebuie să fie liniştit şi încrezut, nu trebuie să se teamă, şi care sunt situaţiile periculoase.

De cine, sau ce, se tem picii...

Noul-născut. Imaginează-ţi că ai nimerit pe altă planetă: totul e necunoscut, neştiut… frig, umed, lumini puternice, sunete stridente, vietăţi diferite şi necunoscute. Vreai să te întorci acasă dar e imposibil…  ceva asemănător simte un nou-născut spun psihologii. De aceea el este speriat şi plânge. Acelaşi instinct îl face să tresară, să arunce mânuţele şi să strângă ochişorii când se aprinde lumina. Bebeluşul are nevoie de mama, doar ea îl poate linişti, pentru că el o concepe ca pe o parte din sine. De aceea în braţele ei el se linişteşte şi doarme bine, iar dacă nu este alături el plânge. Este suficient ca mama să-l strângă în braţe, să-l pună la sân şi copilul se linişteşte, el aude vocea cunoscută şi se simte în siguranţă.

Primele luni. Piciul se teme de plecarea mamei. El nu înţelege că mama este o fiinţă aparte. Când ea pleacă copilul crede că îi lipseşte ceva personal. Specialiştii zic că situaţia e similară cu faptul când mergi pe un pod de munte care nu are balustradă. Copilul pierde siguranţa. De aceea e bine să-l îmbrăţişăm des şi să-l strângem  în braţe.

Jumătate de an. La început bebeluşul zâmbeşte fiecăruia, dar între 6 şi 9 luni îi apare frica de necunoscuţi.  Nu prea merge, sau chiar plânge isteric în braţe la străini.  El o distinge foarte bine pe mama şi uneori chiar în braţe  la ea poate plânge la vederea străinilor. Orice persoană necunoscută îi trezeşte frică şi nesiguranţă. Dacă piciul nu vrea în braţe la bunicii veniţi pe ospeţe, să nu credeţi că acesta este un capriciu şi nu insistaţi. Lăsaţi-l să se obişnuiască. El într-adevăr are frică. Pe la un an şi jumătate nu se va mai teme de necunoscuţi.

Anul. La această vârstă începe să cunoască lumea înconjurătoare, chiar dacă frica faţă de necunoscuţi se mai păstrează. Dar sunetele puternice, cum ar fi semnalul de la automobil, al aspiratorului – îl pot încă deranja. Aşa că trebuie repejor să mergem la el  să îl cuprindem şi îi explicăm ce fel de sunet este acesta. El are nevoie de susţinere, nu râdeţi de el. pe la 2-3 ani cantitatea sunetelor care îl deranjează va descreşte.

Tot la această vârstă copilul are şi frici vizuale. El are o imaginaţie bogată şi încă nu diferenţiază lumea reală de cea fantastică. Copii se tem de obiectele mari, mai ales dacă acestea încep să se mişte. Uneori chiar au frică de statuile monumentelor, de plantele mari legănate de vânt. Şi aici psihologii ne recomandă acelaşi lucru, să fim aproape de copii şi să fim gata să-l liniştim şi să-i explicăm  că aceste lucruri nu prezintă pericol pentru el.

Un an şi jumătate. Deja copilul este măricel şi începe să înţeleagă lumea neverbală, pot prinde emoţiile celor din jur. La această vârstă părinţii îşi duc copiii la circ, matinee, la serbările cu Moş Crăciun. Dar copilul încă se teme de clouni, Moş Crăciun şi acest lucru este absolut normal, el trebuie să vadă faţa adevărata a persoanei pentru a înţelege dacă poate sau nu avea încredere în el. cel mai bine e să-l pregăteşti din timp pe copil de întâlnirea cu personajele din poveste. Să-i explici că ei sunt oameni buni, nu fac nici un rău şi chiar dacă îţi permite îl poţi deghiza şi pe el în cloun, să-i faci pomeţii roşii, să-i dai nişte şorturi de-a tatei…

Frica de întuneric este cea mai răspândită. E suficient ca mama să iasă din dormitor că toate umbrele din odaie imediat învie. Copiii nu vor să adoarmă singuri, ei într-adevăr se tem şi se simt foarte singuri.  Niciodată nu-l pedepsiţi pe copil în dormitor, sau înainte de culcare. Dormitorul e odaia unde copilul trebuie să se simtă în linişte şi siguranţă. Aduceţi acolo un fotoliu, care să fie al părinţilor. Înainte de somnul copilului aşezaţi-vă în fotoliu şi discutaţi despre ziua care a trecut, sau citiţi-i o poveste. De fapt discuţiile prieteneşti înainte de culcare sunt cea mai bună metodă de relaxare şi de a-l debarasa de frici. Iar dacă se teme de întuneric cumpăraţi-i un felinar mic care să lumineze toată noaptea odaia lui.

Motivele fricilor

Adeseori fricile apar involuntar şi trec pe neobservate. Dar nu ignora temerile copilului şi nu le considera neserioase, pentru că unele din ele pot trece în adevărate nevralgii. Unele temeri apar în dependenţă de dezvoltarea sa psihologică, iar altele  - din cauza atmosferei dificile din familie (fie că părinţii se ceartă, sau îl ceartă des, sau sunt prea severi şi nu au contact emoţional cu copilul). Altele – sunt provocate involuntar chiar de către părinţi. În povestirile lor ei adeseori  folosesc  termeni care copiilor le insuflă frică, cum ar fi „dacă nu mănânci, te duc la spital”, „ dacă nu te porţi bine, te dau la omul cel rău”… Şi aşa copii noştri se vor teme de medic, de oamenii necunoscuţi.

Cum scăpăm de frică

Încercaţi să depistaţi care sunt fricile lui. Dacă este mai măricel, întrebaţi-l, vorbiţi-i.  Trebuie să-l ajutaţi să le depăşească, sau cel puţin copilul să înţeleagă că poate avea încredere în părinte. Mergeţi cu el la plimbare, jucaţi-vă, citiţi-i poveşti frumoase, ascultaţi şi cântaţi împreună muzică pentru copii. Astfel copilul îşi va reface, sau crea încrederea în sine.  Pentru că părinţii îl laudă pentru tot ce face el, pentru faptul cum cântă, cum ascultă păvestea sau cât de atent se joacă cu copii din curte. Şi pentru că părinţii nu-l ceartă şi nu-l sperie.

Ca să-l scăpăm de fobii, trebuie să-i dezvoltăm o protecţie psihologică, bunăoară, dacă se teme de zgomotul aspiratorului, cumpăraţi-i o jucărie aspirator, ca să se convingă că nu e periculos. Dacă se teme de Baba Iaga, desenaţi-o împreună cu el. Desenaţi-i urechi mari, mustăţi şi vorbiţi din numele ei despre câte probleme  are, aşa ca  copilului să-i fie jale de ea. Numai ajutându-l îl învăţăm să fie viteaz şi puternic!

Adaugă comentariu