Povestirea unei moldovence care s-a aflat în epicentrul furtunii din Timișoara

Povestirea unei moldovence care s-a aflat în epicentrul furtunii din Timișoara

Nata Bodiu este mamă a doi copii. De câteva săptămâni s-a stabilit cu familia în România, în orașul Timișoara, unde și a fost epicentrul furtunii de duminică. Iată ce ne-a povestit ea despre calamitate și efectele acesteia asupra orașului, dar mai ales, asupra familiei sale.

O zi de duminică frumoasă, cu cer parțial noros și un soare puternic. După o săptămână plină de necunoscut, oameni și locuri noi, am decis să bucurăm copiii cu o ieșire la Zoo. Este un loc preferat de copii și mai ales că are o poziționare frumoasă – Pădurea Verde. Ne-am înarmat cu bună dispoziție, ceva mâncare pentru animăluțe și la drum.

Am parcat cam la 500 de metri distanță de poarta Grădinii Zoo din Timișoara. Aerul curat, copacii seculari și entuziasmul copiilor bucurau ochii și prevesteau o zi deosebită în familie. Așa și a fost timp de 2 ore, în care am descoperit specii noi de animale și le-am admirat pe cele cunoscute. Am urmărit dansul urșilor și am hrănit căprițele. Ce poate fi mai frumos pentru o mamă să își vadă copiii fericiți!

Totul perfect, până când, din senin, s-a iscat un vânt puternic care se intensifica la fiecare secundă. În acel moment, eram la 50 de metri de poartă în direcția unde era mașina. Am mărit pasul, dar aveam sesnzația că stăm la cât de repede creștea puterea vântului. Părinții au luat copiii în brațe și au început a fugi spre mașini, iar vântul a început deja să ridice în aer crengi și să îndoaie copacii deasupra mașinilor.

Eram cu băiatul mai mare de mână și am început și noi să fugim, iar tata cu cel mic erau mai în spate. Din cauza frunzelor și a prafului, dar și a crengilor din aer, nu puteam să-i vad și îmi era frică să nu cadă peste ei vreun copac. Cei 500 de metri mi-au părut că sunt 5 km. Iar inima îmi era ca un purice. Vântul era din ce în ce mai dur și parcă nu avea o direcție anume. Cu greu am deschis ușa mașinii și au intrat copiii, cu tot cu frunze și ce mai era în aer. Copacul sub care parcasem se aplecase până peste mașină și ne-am grăbit să ieșim la stradă. Copiii speriați s-au ghemuit în mine și eu din toate puterile încercam să-i liniștesc și să nu le arăt cât de frică îmi era.

A început ploaia și nu se vedea nimic. Am încetinit și parcă vântul scădea din intensitate. Ieșeam din epicentrul furtunii, dar ceea ce vedeam în oraș era și mai dur. Copaci și linii de curent avariate, panouri publicitare și tomberoane în mijlocul drumului, acoperișuri la pământ, străzi pline de crengi și chiar copaci duși de vânt, stații de autobuz distruse. Aveam impresia că privesc un film despre calamități naturale și nu e despre noi. Cu mila lui Dumnezeu, am ajuns acasă cu bine. Fără lumină, apă și cu o stare de frică, dar eram acasă!

La doar o oră de la momentul în care starea vremii un pic își revenise, au fost anunțate primele pagube ale furtunii de 15 minute, printre care și un deces în zona Grădinii Zoologice. Șocați și încă sub impresia celor câteva minute din timpul furtunii am admirat apusul care era unul atât de liniștit și colorat, încât toate păreau o secvență de film.

Nevăzută este forța Naturii și imprevizibilă, iar lecțiile care ni le dă trebuie învățate foarte bine și nicidecum ignorate!

Foto: banatulmeu.ro

Adaugă comentariu

Închide