Posturi vamale închise, zboruri întârziate, zeci de localități fără lumină. Starea vremii în țară!

Posturi vamale închise, zboruri întârziate, zeci de localități fără lumină. Starea vremii în țară!

Deși ți-ar părea că, în sfârșit, iarna și-a intrat în drepturi, condițiile meteorologice înregistrate în ultimele ore au dat bătăi de cap. Sute de localități au fost deconectate de la energie electrică, s-au înregistrat mai multe accidente de circuație, ambuteiaje infernale. Din cauza ninsorii puternice câteva posturi vamale și-au sistat activitatea, iar mai multe avioane se rețin la sol ori nu pot ateriza, înregistrând întârzieri considerabile. Primaria Municipiului Chișinău a convocat încă la prima oră ședința comisiei pentru stări excepționale.

Conform informaţiei Administraţiei de Stat a Drumurilor, la moment în republică toate traseele naționale și accesul spre localități sunt practicabile, dar se circulă cu dificultate, drumurile fiind presărate cu circa 1200 tone material antiderapant.

La ora 8:30, la Primaria Municipiului Chișinau a convocat ședința comisiei pentru stări excepționale. „Este greu să lupți cu natura, vom încerca să ținem situația sub control, să se poată circula în oraș în regim de iarnă.”, a declarat primarul interimar, Silvia Radu.

În dimineaţa zilei la linie au fost emise 302 troleibuze şi 97 de autobuze, iar la această oră transportul public circulă conform programului corespunzător unei zile de lucru. Regia locativ-comunală începând cu orele 4 dimineață a intervenit cu 42 de utilaje şi cu peste 400 de muncitori la curăţarea căilor de acces în cartiere, a trotuarelor şi a staţiilor de aşteptare a transportului public.

Conform datelor operative, au fost deconectate parțial de la energia electrică circa 200 de localități din raioane, precum: Ialoveni, Criuleni, Orhei, Hâncești, Telenești, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cahul, Cantemir, Basarabeasca, Leova Ungheni și UTA Găgăuzia.

Tot în legătură cu lipsa curentului electric, posturile vamale ” Giurgiulești 1” și ”Ceadîr-Lunga 2” și-au sistat temporar activitatea. Limitări de circulație sunt consemnate și prin postul vamal de tip debarcader ”Molovata” din cauza vântului puternic.

Nici la aeroportul International Chișinău starea nu pare a fi mai favorabilă. Din cauza ninsorii puternice, mai multe aeronove se rețin la sol, iar altele nu pot ateriza și înregistrează întârzieri. Potrivit responsabililor de la aeroport, 2 aeronave de pe cursa Chișinău - București, Chișinău - Moscova, Chișinău - Veneția și  Chișinău - Istanbul se rețin la sol, iar două avioane de pe cursa București - Chișinău, tot 2 de pe cursa  Moscova - Chișinău și câte una de pe cursele Chișinău - Berlin, Chișinău - Bruselles și Chișinău - Veneția vor ajunge cu întârziere. Între timp, din cauza fluxului mare de accesări, site-ul aeroportului nu mai funcționează.

Timp de 24 de ore pe teritoriul țării au avut loc 5 accidente rutiere grave, nicio persoană decedată, dar 8 sunt traumatizate. De asemenea, pe parcursul nopții au fost deblocate 37 de automobile, două autospeciale și o ambulanță care s-a blocat pe traseul din localitatea Cornești, în care se afla un copil minor în stare gravă, iar în raionul Fălești un automobil în care se afla familia cu doi copii minori, toți locuitori ai satului Bocșa.

Avertizarea de cod portocaliu de vreme rea este valabilă până în seara zilei de astăzi, 18 ianuarie. Astfel, pe o mare parte a teritoriului țării se prevăd precipitații puternice, predominant sub formă de lapoviță și intensificări ale vântului.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau la 901.

Sursa: dse.md, protv.md, unimedia.info, politia.md, gismeteo.md

Foto: facebook.com

 

Adaugă comentariu

Închide