(FOTO) Situația moldovenilor din SUA afectați de furtuna Irma

(FOTO) Situația moldovenilor din SUA afectați de furtuna Irma

Statele Unite ale Americii, și în special statul Florida, sunt afectate de uraganul Irma. Milioane de oameni stau fără curent electric, au fost distruse foarte multe locuințe, iar populația a fost evacuată din calea urgiei. Despre situația moldovenilor din SUA și dacă sunt afectați de uragan am vorbit cu Violeta Gașițoi, avocată din Moldova, dar stabilită cu familia în Statele Unite.

Potrivit Violetei Gașițoi, autoritățile au anunțat despre această catastrofă cu mult timp inainte, și s-a pregătit tot de ce era nevoie, iar acum important e ca și cetățenii să fie responsabili și să le urmeze recomandările. A fost indicat și traseul cum va merge această furtună (Irma), totuși unii s-au evacuat și au plecat din Florida, iar alții au rămas, fie în propriile case, fie au fost de acord să se refugieze în locurile pe care autoritățile din timp le-au pregatit. Autoritățile au plasat pe site-uri locurile și adresele unde se pot evacua cei care din anumite motive au rămas pe loc.

Oamenii au fost cazați în clădirile hotelurilor, aeroporturi, deci au fost alese clădiri construite mult mai trainic și unde se presupunea că vor fi în siguranță.

 

Nu avem o statistică câte familii de moldoveni au fost afectate, dar cam în 10 zile vom ști și această informație.  La fel nu vă putem oferi detalii nici câte familii sunt cu copii. Nu sunt la moment statistici, deoarece calvarul nu a luat sfârșit, ci continuă în unele locuri din Florida.

Cu toate acestea, moldovenii din St. Martin Caraibe nu au reușit să treacă de o furtună și se așteaptă alta nouă care vine peste ei, acolo situația e la fel de groaznica, deja sunt circa 400 de morți și mai multe persoane date dispărute.

Până aproximativ pe data de 9 septembrie autoritățile au făcut de nenumărate ori apel către toți cetățenii să se evacueze, iar în cazul în care nu au această posibilitate au lăsat numere de telefoane unde trebuiau să suni și să indici locul unde te afli, câte personae, copii, animale, care trebuie evacuate. Autoritățile au rugat disperat toată lumea să se evacueze și au preîntâmpinat că cei care nu o vor face nu vor putea fi ajutați după această furtună, deoarece va fi imposibil să ajungi la locul destinației și ei nu vor putea pune în pericol viața salvatorilor, cel puțin asta ar fi incorect, căci era suficient timp pentru evacuare. Multă lume nu s-a evacuat până în ultimul moment având diverse motive, fie urmăreau traseul cum se mișcă furtuna și au crezut că îi va ocoli, fie că nu au vrut să-și lase job-ul și au lucrat până în ultima zi, fie le era frică să nu li se fure bunurile, sau multe alte motive. 

 

Acum cei evacuați, dar și cei care nu sunt evacuați, ne scriu și ne spun că se descurcă. Cei ce au fost evacuați în locrui amenajate din timp de autorități, deși au rămas fără lumină, clădirile au fost pregătite să aibă generatoare special ca să fie asigurată lumină, au fost asigurați cu produse alimentare și cu apă, dar deja pe ce perioadă nu cunoaște nimeni.

Oamenii care s-au ascuns în propriile case la fel spun că se descurcă, unii au rămas fără lumină și fără gaz, dar își prepară mâncarea la grătar ori s-au aprovizionat cu butelii de gaz pentru a putea prepara mâncare. Pe cât timp le vor ajunge aceste provizii acum nu știe nimeni, totul depinde când se va termina acest calvar și când autoritățile vor avea posibilitatea să intervină și să repare toate rețelele inginerești.

Nu lucrează niciun magazin, nu lucrează nicio școală, deoarece e stare de urgență, dar și din motiv că în unele zone este totul inundat și nimeni nu poate circula pe străzi.

Pagubele sunt enorme, dar despre pagube și victime vom ști mai multe când se va opri această furtună. Ceea ce contează e că oamenii se suțin moral și nu numai, se cazează unii pe alții și așa devin mai puternici.

 

Foto: boredpanda.com

Adaugă comentariu

Close