De ce Nutella nu este sănătoasă?

De ce Nutella nu este sănătoasă?

Copiii adoră Nutella şi o adorăm şi noi la rândul nostru, însă această cremă de ciocolată a fost un subiect de discuţie în ultima vreme, deoarece cercetătorii au descoperit în interiorul produsului un ftalat considerat a fi cel mai periculos, şi anume BPT. Societatea Ferrero, cei care produc Nutella, au confirmat prezenţa substanţelor dăunătoare în produsul lor, însă susţin că acesta se găseşte în cantităţi inofensive.

Vă întrebaţi se sunt ftalaţii? Ftalaţii sunt plastifianţii cei mai utilizaţi în întreaga lume. Aceştia sunt o familie de substanţe chimice utilizate de aproximativ 50 de ani. Problema constă în faptul că această substanţă contaminează mâncarea vândută în mod obişnuit în supermarket-uri.

Un studiu realizat în Germania a arătat că 60% din copiii testaţi aveau în organismul lor urme de ftalaţi, iar, în cazul a 20% dintre copii, ftalaţii existau în cantităţi toxice. Dacă se ia în considerare efectul de acumulare şi efectul de cocktail al ftalaţilor, este foarte probabil ca procentul de copiii care consumă cantităţi nerezonabile de ftalaţi să ajungă la 80%.

Ftalaţii sunt deja interzişi în industria jucăriilor, din cauza proprietăţilor periculoase şi urmează să fie interzişi în toată Europa foarte curând, însă, până atunci continuăm să întâlnim substanţa în produsele alimentare. Ftalaţii au fost interzişi deoarece au fost asociaţi cu leziuni ale sistemului reproductiv masculin, infertilitate, dar şi cu un coeficient de inteligenţă redus. Un studiu recent a descoperit faptul că aceste substanţe chimice ar putea opri copiii din creştere.

Pe lângă ftalaţi, Nutella mai conţine şi multe calorii, grăsimi şi zahăr. O femeie din Statele Unite a luat factorii de decizie Nutella în judecată, deoarece publicitatea acestora cataloga crema de ciocolată ca fiind un mic dejun sănătos.

Foto: feixiubook.com

Sursa: desprecopii.com, financiarul.ro , 

Articole recomandate

Adaugă comentariu

Închide