Atenție! Escrocherii făcute pe seama suferinţei copiilor!

Atenție! Escrocherii făcute pe seama suferinţei copiilor!

 

Citim zilnic anunţuri în care se face apel la bunătatea şi mărinimia oamenilor pentru a ajuta anumite cazuri (boală, sărăcie etc.), iar oamenii cu inimă mare nu rămân niciodată indiferenţi. Un anunţ în care se spune că Casa de Copii Municipală din str. Cuză Vodă, 29/4 are nevoie de ajutor (haine, jucării, cărţi, fructe pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 – 7 ani), a stârnit, însă, multă indignare din partea internauţilor.

Se pare că multă lume a reacţionat la această postare şi a telefonat pe numerele de telefon afişate în anunţ. Suspect este însă faptul că ajutoarele se colectează într-un singur punct, după care, cică, sunt duse la destinaţie.

Am apelat şi noi unul din cele două numere de telefon. I-am spus persoanei de la celălalt capăt al firului că ne dorim să ajutăm copilaşii, dar ni s-a pus receptorul în nas, după care a continuat o seară întreagă de tachinări la telefon, din partea persoanei respective, care ne apela, după care punea receptorul.

Atunci am contactat-o pe directoarea Casei de Copii Municipale, Maria Jechiu, care a declarat că ştie despre acest anunţ, dar ne-a dat asigurări că cei 72 de copilaşi, care la moment sunt beneficiarii acestei instituţii, nu au nevoie de ajutorul oamenilor de bună credinţă, întrucât au de toate, iar ajutoarele colectate ar putea fi trimise unor familii social-vulnerabile, care într-adevăr au nevoie de ajutor.   

Deşi anunţul a fost plasat acum un an, mai circulă şi acum pe facebook, iar oamenii au rămas receptivi. Dincolo de astfel de escrocherii, rămân multe alte cazuri cu impact social, în urma cărora s-a reuşit acumularea unor sume enorme de bani, sau de ajutoare materiale, care au salvat de la moarte sau au făcut fericiţi mulţi alţi copii.  Regula de aur înainte de a da o mână de ajutor, după astfel de anunțuri, este verificarea minuțioasă!

Foto simbol: fordmures.ro; Anunț: facebook.com

 

Articole recomandate

Adaugă comentariu

Închide