O seară cu surprize la Șezătoarea Mamelor

O seară cu surprize la Șezătoarea Mamelor

La Șezătoarea Mamelor, organizată de Odoraș.md deja de aproape trei ani, se adună, ediție după ediție, tot mai multe mame. La o simplă numărătoare, mai bine de 3500 de mame au devenit parte din familia Odoraș.

Prima ediție din 2017, care a avut loc la 9 februarie, a adunat un număr impresionant de participante. Peste 200 de mămici, într-o seară de joi, au lăsat copiii cu tăticii sau bunicii și au venit să se relaxeze, dar și să se informeze despre teme de actualitate de la cei mai buni medici din oraș.

 

Despre microflora intestinală, care are un rol decisiv în imunitatea copiilor și în sănătatea noastră, în general, a vorbit Dorina Rotaru, neonatolog şi colaborator ştiinţific. Aliona Bragaru, medic ORL și șef de secție la AMT Centru a abordat mai multe teme, precum: igiena corectă a urechiușelor la copii, rinofaringita - cum o depistăm și ce măsuri întreprindem, adenoizii ș.a. Iar reprezentantul Numis Med a vorbit despre regulile igienei intime și factorii care pot influența sănătatea femeii.

 

Tradițional, echipa revistei Odoraș a organizat mai multe surprize pentru mamele venite la eveniment. Una dintre acestea a fost evoluția micilor balerine de la Studioul de balet „Soarele” de la Artico, condus de maestra Elena Stanislav.

 

O atenție aparte la Șezători o au viitoarele mămici, iată de ce „cele mai mari” burtici au primit daruri speciale. Mămica cu cel mai mare termen de sarcină (41 și 3 zile), a fost petrecută, simbolic, la maternitate. Ea a primit o cutie întreagă cu daruri de la Fundația Edelweiss, dar și de la partenerii evenimentului Maxikids, Chicco, Pufies, Tedi ș.a. În plus, galantul urs de la Agenția de Surprize din Moldova a invitat-o la un das emoționant pe viitoarea mamă.

 

Toate mamele au primit daruri simbolice de la partenerii evenimentului, iar cele mai norocoase au câștigat și premii la tombolă.

 

Papilele gustative au fost răsfățate cu prăjituri delicioase de la mămica Irina Civga Iatenko și cu ceaiuri naturale și gustoase de la Poienele Moldovei.

 

În cadrul evenimentului a fost organizat și un mic iarmaroc, cu lucrări hand made, produse de îngrijire, cărți, hăinuțe ș.a.

 

PARTENERII evenimentului: Marimer, Pollpharma, Edelweiss
Sponsori: Tedi, Apa Bucovina, Chicco, Equilibra Moldova, Numis Med, Ivatherm, New Nordic, Similac, Labormed, Agentie de surprize MoldovaArtico
TÂRG: Prăjituri de la Irina Civga Iatenko, ceaiuri Poienele Moldovei, hăinuțe pentru copii MAXIKIDS, cărți Editura Prut International, decorațiuni brodate, pulovere și ciorăpei împletiți de la Crăiţele, produse de îngrijire și creme de la Welleda, Papioane Chico Style, șorțuri dulci pentru mămici și fetițe de la Sortulete LIAdecor, produse alimentare organice pentru copii marca Mogli, nouă pe piața din Modova.

Ținuta prezentatoarei a fost asigurată de Promesse by Sanda.

 

Foto: Odoras.md, Foto d'Or

Adaugă comentariu

Închide