Luminează cerul copilăriei

Luminează cerul copilăriei

Au realizat un proiect ce atinge struna sensibilă din inima oricărui om. În contextul Zilei internaționale a copiilor bolnavi de cancer (15 februarie), marca comercială Chicco organizează o campanie de caritate la nivel național cu scopul de a invita publicul larg să își exprime susținerea față de cei care trec prin experiența luptei împotriva cancerului.

”Luminează cerul copilăriei” este campania organizată de Chicco și Farmacia Familiei te îndeamnă să ajuți copiii bolnavi de cancer. 
Atunci când se vorbește despre proiectele sociale, avem tendința de a face doi pași înapoi, așa ca și cum nu ne privește. Găsim scuze și ezităm să ajutăm pe cineva care are nevoie. Dar când este vorba despre suferința copiilor nu avem dreptul moral să nu acționăm în niciun fel.

Organizatorii campaniei au găsit o modalitate frumoasă în care putem contribui la bucuria unor copilași. Modul acumulării unor fonduri în susținerea copiilor aflați în dificultate, este unul cât se poate de practic. Astfel, fiecare cumpărător va dona 10 lei  la cumpărarea oricărui produs Chicco din cadrul rețelei farmaceutice „Farmacia Familiei”. Și tu poți contribui cu bunătate. Evenimentul se desfășoară în perioada 1-28 februarie 2017. 

Evenimentul are susținerea mai multor vedete din Moldova printre care interpreta Corina Țepeș, interpretul Aurel Chirtoacă și jurnalista Lilia Ojovan. Aceștia la rândul lor sunt părinți și sunt mai solidari ca niciodată cu familiile copiii cărora trec prin grea încercare. Vocile lor tind să ajungă la fiecare. 

Este pentru a doua oară când organizatorii realizează o astfel de campanie. În preajma sărbătorilor de iarnă, Chicco, Farmacia Familiei și Salvați Viața au reușit să mobilizeze și să sensibilizeze publicul în cadrul primei campaniei „Luminează cerul copilăriei”.

Astfel, pentru copiii internați în secția Hematologie a Institutului Oncologic a fost acumulată suma de 35 de mii de lei. Datorită implicării și bunăvoinței oamenilor, au fost procurate medicamentele necesare pentru două luni.

Hadeți să aducem împreună zâmbetul pe chipul copiilor! 

 

Foto:facebook.com

Adaugă comentariu

Close